Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   În pofida interdicției CEDO, Rusia…

În pofida interdicției CEDO, Rusia a deportat un cetățean din Kîrgîztan, care ceruse azil politic

Material de pe Novaya gazeta
În pofida interdicției Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), emise pe 4 septembrie, Rusia l-a deportat pe Hamidullo Kambarov, un cetățean kîrgîz de etnie uzbecă, care ceruse statut de refugiat.

Daria Trenina, avocata programului Право на убежище (Dreptul de azil), a relatat pentru Kommersant, că Kambarov era căutat pentru participarea la ciocnirile interetnice dintre kîrgîzi și uzbeci, care au avut loc în 2010 în Osh și Jalal-Abad. Ajuns în Rusia în 2017, acesta a depus o cerere pentru a-i fi recunoscut statutul de refugiat. Cu toate acestea, poliția i-a refuzat acest drept.

În luna decembrie a anului trecut Kambarov a fost reținut la cererea autorităților kîrgîze. Potrivit avocatei, Ministerul de Interne n-a dorit să treacă prin procedura anevoioasă de extrădare, care prevede contestarea deciziei în două instanțe, de aceea a decis pe 29 august 2018 să-l deporteze din țară. Kambarov a fost eliberat din izolatorul de urmărire penală înainte de expirarea termenului arestului de extrădare și a fost reținut din nou.

Pe 5 septembrie Kambarov a fost adus la aeroportul Domodedovo, dar a fost scos de pe cursă în urma protestelor sale. În ziua următoare Kambarov a fost urcat la bordul unui avion de pe cursa Bișkek a companiei Уральские авиалинии, dar i s-a făcut rău din cauza medicamentelor, pe care i le-au dat colaboratorii de poliție. La momentul de față el se află sub arest în centrul de detenție din Jalal-Abad.

Avocații poporului au raportat despre încălcarea art. 39 al regulamentului CEDO de către Ministerul Justiției din Rusia. Cu toate acestea, reprezentanții ministerului au declarat că Kambarov și-a dat acordul personal pentru zbor.

Deportarea cetățenilor din Asia Centrală a început după ce CEDO a început să aplice art. 39 cu privire la măsurile provizorii.  Nadejda Ermolaeva de la Baroul de Avocați „Мусаев и партнеры” a declarat că ulterior a început răpirea cetățenilor uzbeci: „În anii 2011-2012 în Rusia au dispărut în jur de 20 de persoane, inclusiv clienții noștri. Unii au dispărut în ziua eliberării din centrul de detenție”.