Linkuri accesibilitate

Biroului Național de Statistică: economia moldoveană a înregistrat o creștere de 5,2% în trimestrul al doilea și de 4,5% în prima jumătate a anului


Premierul Pavel Filip a salutat un raport statistic în care se spune că economia moldoveană a înregistrat o creștere de 5,2% în trimestrul al doilea și de 4,5% în prima a anului. „Cifrele nu mint. Ele ne spun că mergem în direcția corectă”, a scris Pavel Filip pe Facebook. Raportul Biroului Național de Statistică mai arată că cele mai importante contribuții la creșterea PIB-ului le-au avut comerțul intern, industria prelucrătoare și industria agricolă. Publicarea acestor date coincide cu o vizită de lucru la Chișinău a unei echipe de experți a Fondului Monetar Internațional. În luna iulie, experții Fondului au criticat un pachet de legi fiscale adoptat intempestiv de guvern și parlament, spunând că „nu se aliniază la obiectivele programului susținut de FMI”. Pachetul permite între altele legalizarea veniturilor nedeclarate, iar alți donatori occidentali au spus că „legitimează furtul și corupția”.

XS
SM
MD
LG