Igor Dodon ar putea fi tras la răspundere pentru declarațiile sale? Ce spune legea

GENDERDOC-M susține că a cerut Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii, precum și Procuraturii Generale să se autosesizeze pe marginea discursului „instigator la ură și discriminare”, pronunțat de către Igor Dodon, președintelui R. Moldova, în cadrul celui de-al XII-lea Congres Mondial al Familiilor.

„Prin aceasta Președintele instigă la discriminarea unui grup social din R. Moldova, în acest caz comunitatea LGBT, care, conform Constituției și legislației în vigoare a R. Moldova, este egală în drepturi și libertăți, inclusiv dreptul la libertatea întrunirilor și libertatea exprimării. Or, interzicerea acestor drepturi de către Președinte, garant al Constituției, este o încălcare gravă a legii și un act sever de discriminare”, susțin reprezentanții Centrului.

Președintele Igor Dodon a ținut ieri, 14 septembrie, un discurs în care a declarat că organizarea festivalurilor minorităților sexuale și a altor organizații, „care promovează principii anti-familiale și imorale” trebuie condamnate cu fermitate și poate chiar scoase în afara legii.

Reamintim că Asociația Promo-LEX a publicat joi, 13 septembrie, un Manifest pentru Respect, în care atenționează că edițiile precedente ale congresului au demonstrat că acest eveniment promovează un discurs agresiv împotriva unor grupuri sociale, care nu se încadrează în „tiparele” „familiei tradiționale”.

„Promovează un discurs anti-avort și anti-divorț ce diminuează din independența femeii la libertatea alegerii, opiniei și vieții personale, precum și un discurs anti-lgbt și anti-orice relație de familie în afara căsătoriei. Discursul care instigă la ură și discriminare a devenit un instrument din ce în ce mai periculos, de tensionare și dezbinare a societății. Un instrument de perpetuare a prejudecăților, de promovare a agendelor  ascunse și manipulare politică”a arătat Promo-LEX.

În acest context Asociația Promo-LEX a chemat Președinția și autorităților publice să asigure pe parcursul Congresului Mondial al Familiilor o atmosferă pașnică, de toleranță și respect reciproc, iar organizatorii și participanții să nu se implice în acțiuni de discriminare și instigare la ură sau violență.

Cel de-al XII Congres Mondial al Familiei are loc la Chișinău, în perioada 14-16 septembrie. Evenimentul se desfășoră sub patronajul președintelui Igor Dodon.

Legea cu privire la asigurarea egalității nr. 121 din 25.05.2012 la art. 1 alin.(1) stabilește prevenirea şi combaterea discriminării, precum şi asigurarea egalităţii tuturor persoanelor aflate pe teritoriul R. Moldova, fără deosebire de rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vârstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau orice alt criteriu similar. Art. 2 oferă definiția discriminării ca fiind orice deosebire, excludere, restricţie ori preferinţă în drepturi şi libertăţi a persoanei sau a unui grup de persoane, precum şi susţinerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile reale, stipulate de prezenta lege sau pe criterii presupuse. Promovarea unei politici sau efectuarea unor acţiuni sau inacţiuni care încalcă egalitatea în drepturi a persoanelor trebuie să fie înlăturată de autorităţile publice competente şi sancţionată conform legislaţiei.

Legea cu privire la libertatea de exprimare nr. 64 din 23.04.2010 la art. 2 prevede noțiunea de discurs care incită la ură ca fiind orice formă de exprimare care provoacă, propagă, promovează sau justifică ura rasială, xenofobia, antisemitismul sau alte forme de ură fondate pe intoleranţă; conform art. 3 alin. (1) orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a comunica fapte şi idei; alin. (5) garanţiile privind libertatea de exprimare nu se extind asupra discursurilor care incită la ură sau la violenţă.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.