(video) BMW Motorrad a prezentat prima sa motocicletă care se poate deplasa autonom

Prima motocicletă autonomă marca BMW Motorrad a fost prezentată la BMW Motorrad Techday 2018. Un BMW R 1200 GS a făcut ca prin magie câteva ture în fața jurnaliștilor, pe poligonul de teste a BMW Group din Miramas, sudul Franței.

Dezvoltat de inginerul absolvent Stefan Hans și echipa sa, autovehiculul este capabil să se deplaseze absolut independent, să accelereze singur, să circule pe un circuit chiar dacă bate vântul şi să frâneze până la oprirea completă.

Cu această dezvoltare în perspectivă, BMW Motorrad, ca lider al inovațiilor tehnice în domeniul motociclismului, în niciun caz nu are ca scop să creeze o motocicletă complet independentă. Mai degrabă, tehnologia de bază ar trebui să servească drept platformă pentru dezvoltarea de sisteme și funcții ale viitorului, pentru a face motociclismul chiar mai sigur, mai confortabil și pentru a crește plăcerea de a conduce.

Scopul prototipului este de a aduna cunoștințe suplimentare cu privire la dinamica de conducere pentru a detecta din timp situațiile periculoase și, astfel, pentru a sprijini conducătorul cu sisteme de siguranță adecvate în timp ce face manevre în intersecții sau când frânează brusc, de exemplu.

Vezi şi: (foto/video) BMW Motorrad Vision Next 100 este motocicleta care îşi poate ţine singură echilibrul

În plus față de această viziune impresionantă asupra plăcerii și siguranței sporite, BMW Motorrad a prezentat mult mai multe proiecte tehnologice interesante. Faruri cu LED-uri care luminează curbele şi faruri cu componente laser au fost evidențiate, precum și un cadru de motocicletă fabricat complet cu ajutorul imprimantei 3D.

Procesele inovatoare utilizate în producția componentelor șasiului motocicletelor, cum ar fi rama, brațul oscilant și roțile, sunt realizate din materialul ușor de înaltă rezistență – carbonul – fabricat deja în industria BMW HP4 RACE, demonstrând în plus competența tehnică și excelența BMW Motorrad în acest domeniu.

Cu scopul de inovare maximă și de cea mai înaltă calitate, BMW Motorrad și BMW Automobile au o alianță strânsă și în acest domeniu, unde acest material a fost folosit de mult timp în producția de serie.

În concluzie, BMW Motorrad a demonstrat cum ritmul rapid al digitalizării va schimba viitorul motocicletei. BMW Motorrad ia în considerare necesitățile pe două roți pentru lumea transportului de mâine și pentru pregătirea tehnică a acestuia.

Mai presus de toate, comunicarea V2V dintre vehicule se află în prim-plan, îmbunătățind în continuare siguranța și confortul pentru motociclist prin intermediul rețelelor digitale. Și aici, BMW Motorrad beneficiază de o colaborare strânsă cu BMW Automobiles.

Vezi şi: (video) Honda a creat motocicleta care se balansează şi merge singură după proprietar

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/