Afacere ileglă cu terenuri publice din regiunea Grădinii Zoologie din Chișinău: Zeci de mii de euro încasate, iar persoana a dispărut cu tot cu bani
O femeie din Chișinău a decis să câștige bani pe seama unui bărbat de la care a luat zeci de mii de euro pentru a-i facilita obținerea mai multor terenuri din capitală, dar a dispărut cu tot cu bani și fără a se ține de cuvânt.
Potrivit procurorilor, în anii 2011 – 2012, inculpata a pretins şi primit de la un bărbat 24 de mii de euro, promițându-i acestuia că poate influenţa persoane publice din cadrul Primăriei capitalei şi Ministerului Construcţiilor ca să-i „aranjeze” obţinerea în proprietate a patru terenuri, a câte 6 ari fiecare, toate amplasate în regiunea Grădinii Zoologice din Chișinău.
De asemenea, femeia promitea şi schimbarea destinaţiei loturilor - din agricolă în terenuri pentru construcţii.
Mai bine de cinci ani bărbatul a tot aşteptat să obţină terenurile, iar inculpata inventa diverse pretexte. La un moment dat, aceasta a dispărut cu tot cu bani. Anul trecut, bărbatul tras pe sfoară s-a adresat organelor de drept, iar inculpata a fost reţinută.
Aceasta a fost condamnată recent pentru trafic de influenţă și a fost obligată să achite o amendă penală de 200 de mii de lei. De asemenea, instanţa a dispus încasarea de la inculpată în folosul statului a sumei de 24 de mii de euro.
Sentinţa este cu drept de atac.
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”