Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   CV-ul noului președinte al Partidului…

CV-ul noului președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova

Deputatul și șeful fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Tudor Deliu, a fost ales președinte al formațiunii. Decizia a fost luată în cadrul celui de-al VIII-lea congres extraordinar al PLDM, care a avut loc duminică, 9 septembrie 2018, la Chișinău. 

Conform CV-ului de pe site-ul formațiunii politice, Tudor Deliu a studiat la facultatea Filologie a USM, iar ulterior a făcut studii în domeniul administrației publice și dreptului constituțional. A fost conferențiar universitar la Academia de Administrare Publică, iar din 2010 este deputat în Parlamentul R. Moldova.

CV-ul complet:

Data naşterii: 29 octombrie 1955
Locul naşterii: str. Ialoveni 100/a, 217, Chişinău, R. Moldova
Starea civilă: căsătorit, 3 copii

Studii: 
1976 – 1981  Universitatea de Stat din Moldova,   Facultatea Filologie, USM
1993 – 1994 Ştiinţa administraţiei publice, Academia de Administrare Publică, Chişinău, Republica Moldova
2006 Magistru în drept constituţional şi administrativ, Academia de Administrare Publică, Chişinău, Republica Moldova

Instruiri:
1995 Programul de Administraţie Publică, Universitatea din Nebraska, SUA
August –septembrie 1997 Program de perfecţionare profesională în domeniul administraţiei publice Institutul Naţional de Administrare din Portugalia, Olanda şi Belgia
1997 Atelier de lucru: Arta şi ştiinţa administraţiei publice Fundaţia Soros Moldova
1998 Instruire a formatorilor “Managementul instruirii adulţilor” TOT şi Fundaţia Soros Moldova
1999 Instruire a formatorilor “Dezvoltarea durabilă a comunităţilor”  TOT şi Fundaţia Soros Moldova

Experienţă profesională:
2010 –prezent: deputat în Parlamentul Republicii Moldova,
2007 – prezent: Conferenţiar universitar interimar, Catedra Administrare de Stat şi Municipală, Academia de Administrare Publică, Chişinău, Republica Moldova,
1998 – 2007: Lector superior, Catedra Administrare de Stat şi Municipală, Academia de Administrare Publică, Chişinău, Republica Moldova,
1998 – 1999: Şef Centru Tehnologii Informaţionale, Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova
1998 – prezent Lector superior,  Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova
1990-1994 Primar, Primăria s. Răzeni
1981-1990, Profesor de limbă şi literatură română, s. Răzeni şi s. Dănceni

Altă  experienţă:
1997  Programul “Arta şi ştiinţa conducerii în administraţia publică”, Fundaţia Soros Moldova, participant
1998, septembrie CBC Facilitarea Proiectelor Mici (Uniunea Europeană) (Proiectul “Dezvoltarea Administraţiei Publice Locale”)
1998, noiembrie Fundaţia Soros şi Serviciul de Informare a Statelor Unite
(Proiectul “Transparenţa în administraţia publică locală”)
Proiectul nr. 9301 al TACIS “Guvernarea administrativă şi consolidarea serviciilor publice” Proiectul “Programul administraţiei publice” al Fundaţiei Soros
Iunie  2001 Seminar regional „Finanţarea Comerţului Internaţional” (11-15 iunie, 2001) , Agence Intergouvernamentale de la Francophonie, participant
octombrie2001 TOT “Arta şi ştiinţa conducerii în administraţia publică”, organizat de Centrul “Countepart”  şi Fundaţia Soros-Moldova
iulie2002 Şcoala de vară “Managing change. Managing people serving democratic institutions, citizens and the market”, OPEN SOCIETY INSTITUTE LGI, or. Dnepropetrovsc, Ucraina
octombrie2002, Cursurile de instruire “How to be a better policy advisor” organizat de UNDP, NISPAcee, Odessa, Ucraina
noiembrie 2002, SIPU – International, TOT “Metode participative de instruire”, Chişinău
aprilie2003, Atelierul de Instruire Avansată pentru formatori „Evaluarea Impactului, aprecierea necesităţilor şi design-ul programelor de instruire pentru reprezentanţii APL”, 30 aprilie-02 mai 2003, CASI „Counterpart”, Fundaţia SOROS-Moldova
2003„Planificarea strategică”, Hmelniţk, Kameneţ Podolsc (Ucraina), EuroAsia, CCAP
iunie-iulie2003, SIPU – International, TOT “Managementul finanţelor publice”, Chişinău
2006-2007 Expert în cadrul Proiectului “Bunele practice în APL”. Consiliul Europei, IDIS VIITORUL
2007 Expert în cadrul Proiectului “Consolidarea eticii publice la nivel local”. Consiliul Europei, IDIS VIITORUL, Formator, facilitator în cadrul Proiectului “Programul integrat de dezvoltare locală”. PNUD Moldova, SOROS Moldova.

Publicaţii:
„Crezul unui manager din administraţia americană:  Să fac tot ce depinde de  mine ca oamenii să trăiască bine ”, Chişinău, 1995; „Moldavia-uma republica ex-sovietica a caminho da autonomia local”, 1996, Portugalia; “Consilierul în rol de finanţist. Atribuţiile de serviciu ale funcţionarul primăriei săteşti ( comunale )”, Chişinău, 1997, Manualul „Administraţia publică locală”, Chişinău,1998; Culegerea “Administraţie publică locală –teorie şi practică”, Chişinău, 1998, “Finanţele publice locale”, Manual de instruire pentru administraţia publică locală, Chişinău, 2001; Manualul „Metode administrative moderne”, Editura Universul.2002, „Ghidul alesului local”, Chişinău 2007.

Cunoaşterea limbilor: 

Româna , franceza, rusa

Președintele de până acum al PLDM a fost Viorel Cibotaru, fost ministru al Apărării. Partidul a fost fondat în decembrie 2007, iar primul președinte al formațiunii a fost Vlad Filat.