(VIDEO) Afganistan: Cel puțin 36 de morți și sute de răniți în atentatele de la Kabul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cel puțin 36 de persoane au murit și sute au fost rănite în atentatele comise într-un interval de numai 24 de ore la Kabul, primul val de atacuri după numirea unui succesor al mollahului Omar în fruntea talibanilor, transmite AFP.

Rebelii talibani nu au revendicat primul atac, ce a avut loc în noaptea de joi spre vineri într-o zonă rezidențială și în care au fost ucise 15 persoane, dar ei și-au atribuit responsabilitatea pentru al doilea, comis vineri seara și în care au fost uciși 20 de cadeți ai poliției afgane.

Câteva ore mai târziu, insurgenții au lansat un atac împotriva Camp Integrity, o bază situată în apropiere de aeroportul din Kabul unde sunt staționate forțe speciale americane.

Un militar NATO şi opt agenţi de securitate afgani au fost ucişi într-un atac taliban care a vizat o bază americană situată în apropiere de Kabul, informează NBC News.

„O bază a coaliţiei a fost atacată vineri, 7 august. Un militar NATO şi doi insurgenţi au murit în schimbul de focuri”, a declarat colonelul american Brian Tribus, un purtător de cuvânt al NATO, citat de Mediafax.

În atacul care a vizat Baza militară Integrity, situată în apropierea aeroportului din Kabul, au murit şi opt agenţi de securitate afgani.

Într-un alt atac comis vineri la Kabul, cel puţin 15 oameni au murit, iar alţi aproximativ 300 au fost răniţi. Un camion-capcană a explodat la intrarea într-o bază militară din capitala Afganistanului, în apropierea unor blocuri de locuinţe, în cartierul Shah Shaheed. Distrugerile provocate au fost de mare amploare chiar şi pentru standardele sumbre de la Kabul. Mai multe clădiri s-au prăbuşit, iar numeroase vehicule au fost distruse. Explozia a generat un crater cu diametrul de câţiva metri.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...