Avocata Liceului Orizont: „Cei 7 cetățeni turci sunt într-un penitenciar de lângă Istanbul. Au fost scoși din țară cu o altă identitate”

nvm

Avocata Liceului Orizont, Natalia Guma, a făcut o postare pe Facebook, în care vorbește despre situația celor șapte cetățeni turci expulzați din Moldova. Conform informațiilor pe care le deține de la avocatul persoanelor expulzate din Turcia, aceștia s-ar afla într-un penitenciar din apropierea Istanbului și au fost scoase din țară cu altă identitate.

„Aseară, avocatul din Turcia a colegilor noștri care au fost expulzați a luat legătura cu conducerea liceului și, pentru câteva secunde, a reușit să spună că toți cei 7 profesori turci sunt într-un penitenciar de lângă Istanbul. Soțiile lor mi-au arătat actele lor rămase în original: pașapoartele, permise de ședere și, cei care au solicitat azil, chiar și documentul temporar de identitate pentru azilanți. Aceste persoane au fost scoase din țară cu o altă identitate. Din moment ce au ajuns pe mâna dictatorului turc, aceste persoane care au trăit în R. Moldova 25-30 de ani, căsătoriți cu cetățeni ai R. Moldova, își vor vedea sfârșitul vieții în detenție deoarece nimeni nu rezistă la torturile care se aplică față de ei și se sting din viață. Oare acești oameni, doctori în științe, care-și întemeiază o familie și care au dezvoltat școli cu un program de studii după standarde europene și au învățat zeci de mii de elevi pot fi învinuiți de ceva? Oare criminalii sunt oameni de știință? Spre marele regret, legislația din domeniu nu le-a oferit acele garanții procedurale și protecția cuvenită. Îmi exprim regretul față de membrii lor de familie, copiilor lor care plângeau în panică când au aflat știrea teribilă și faptul că R. Moldova a devenit complice la genocidul care are loc în Turcia. Țara mea s-a transformat în nu știu ce, nu a fost așa și ei știu acest lucru. AM fost și suntem o țară săracă, dar cu demnitate, cultură, mereu doritori de carte și optimiști. Mă întreb orare acum cine va purta răspundere pentru aceste vieți nevinovate? Cine până la urmă sunt criminalii? Și oare de câte milioane are nevoie un om ca să trăiască? Cum pot oare funcționarii de stat să doarmă liniștiți când grădinițele de stat nu au angajați și se închid pe rând, când spitalele sunt într-o stare deplorabilă, când pensionarii duc foame, în schimb se investesc bani străini turcești într-o clădire foarte importantă ca Președenția? Academicieni, profesori, jurnaliști liberi, societatea civilă, magistrații, acea clasă intelectuală care are principii democratice întotdeauna vor fi ascultați și auziți. Împreună suntem o putere mare împotriva dictaturii”, a scris Natalia Guma.

Reamintim că, pe 6 septembrie șapte persoane de origine turcă din administrația liceului „Orizont” au fost reținute. Mai târziu aceștia au fost expulzați din țară. Amnesty International Moldova s-a declarat profund îngrijorată de pericolul iminent pentru viața și securitatea persoanelor, precum și de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, în privința administrației rețelei de licee „Orizont”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente