/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Cazul profesorilor de la liceul Orizont. Reacţie din România: E un „cadou" pentru Erdogan

07 septembrie 2018, ora 08:42

Directorul liceului turc “Orizont” din Chişinău şi alte şase persoane au fost reţinute joi dimineaţă de forţele Serviciilor de Informaţii şi de Securitate din Moldova (SIS) existând suspiciunea că ar întreţine legături cu o organizaţie islamistă.

“Şapte cetăţeni străini, suspectaţi de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfăşoară acţiuni ilegale în mai multe ţări, au fost declaraţi indezirabili de către organele competente şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova”, spune un comunicat al serviciului citat de presa moldoveană.

Invocând prevenirea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale Centrul Antiterorist al SIS susţine că a colaborat cu serviciile secrete din alte ţări şi că a efectuat acţiuni concomitent în mai multe colţuri ale ţării.

Amnesty International Moldova a semnalat încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, în privinţa administraţiei reţelei de licee “Orizont”. Organizaţia arată că Serviciul de Informaţii şi Securitate a încălcat procedura de reţinere, percheziţionare şi ridicare, şi a violat normele ce privesc libertatea şi securitatea persoanelor, stipulate în convenţiile la care Republica Moldova este parte.

Totodată, Amnesty International Moldova cere autorităţilor centrale de stat investigarea cât mai promptă şi eficientă a încălcărilor comise faţă de persoanele nominalizate, precum şi înlăturarea riscului de expulzare arbitrară a acestora.

O reacţie a venit şi din România. Directorul Liceului Internaţional de Informatică de la Bucureşti, Mustafa Oz spune că 30% dintre acţiunile liceului “Orizont” din Chişinău, unde au fost efectuate arestările, sunt deţinute de Lumina Instituţii de învăţământ, organizaţia finanţată de oameni de afaceri turci.

“Ne îngrijorează situaţia din cauza presiunilor venite din partea Turciei şi a lui Erdogan care a promis să reconstruiască palatul prezidenţial din Chişinău şi am înţeles că are şi o vizită în Moldova. Colegii noştri de la Chişinău au fost oferiţi cumva drept cadou cu această ocazie. Ne doare foarte mult situaţia aceasta. Persoanele respective au depus de şase luni cerere de azil politic în Republica Moldova şi nu cred că se pot expulza fără o hotărâre judecătorească”, a spus, pentru MEDIAFAX, Mustafa Oz

Acesta spune că se aşteaptă la presiuni şi în România.

“Am înţeles că săptămâna viitoare vine şi ministrul de externe turc în România. Ne aşteptăm să fie la fel, să apară presiuni. Au apărut imediat după puciul eşuat din 2016, când vice prim-ministrul turc a spus că suntem terorişti şi că trebuie închise toate şcolile acestea. Dar şi ministerul de Externe şi Ministerul Educaţiei au declarat atunci că şcolile Lumina funcţionează conform legislaţiei din România şi nu există nicio problemă. Fiind o ţară democratică nu s-a dat curs presiunilor din Turcia, dar presiunile nu au scăzut niciun moment”.

În legătură cu acuzaţiile Serviciilor de Informaţii de la Chişinău, reprezentantul liceului bucureştean spune că acestea sunt nefondate.

“Acelaşi lucru s-a întâmplat în Kosovo, în Mongolia, unde a fost o tentativă de răpire similară, dar autorităţile au reuşit să împiedice aceste acţiuni mafiote. Pentru că ei nu merg pe căi legale, prin justiţie” spune Mustafa Oz care atrage atenţia asupra faptului că lucrurile de acest gen nu s-au petrecut în ţări în care democraţia funcţiona ci numai în ţări în care raporturile democratice sunt fragile.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram