Ataşat militar britanic, decorat de Ministerul Apărării

Secretarul general de stat Radu Burduja l-a decorat astăzi pe ataşatul Apărării al Regatului Unit al Marii Britanii pentru Republica Moldova cu sediul la Bucureşti, comandor Neville McNally, cu medalia „Pentru cooperare”.

Distincţia a fost oferită pentru contribuţia personală a diplomatului militar la dinamizarea cooperării moldo-britanice pe dimensiunea apărării și în legătură cu încheierea mandatului.

Secretarul general de stat i-a mulţumit comandorului McNally pentru eforturile depuse la consolidarea parteneriatului bilateral. De asemenea, Radu Burduja a apreciat asistenţa Guvernului Britanic la modernizarea sistemului naţional de apărare al Republicii Moldova.

Oficialul s-a referit, în acest sens, la sprijinul acordat în domeniul instruirii, elaborării documentelor strategice în cadrul Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI), precum şi pregătirii echipei de studenţi ai Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” (AMFA) pentru participare la competiţia internaţională “Cambrian Patrol”, care are loc în fiecare an în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

La rândul său, comandorul McNally a declarat că pentru el a fost un privilegiu să deţină funcţia de ataşat militar pentru Moldova. Oficialul s-a arătat convins că relaţiile moldo-britanice vor avansa, prin identificarea unor noi proiecte comune de cooperare.

La finalul întrevederii, ataşatul militar britanic a donat Ministerului Apărării un set de tehnică de calcul.
Tot astăzi, comandorul McNally a vizitat AMFA, unde s-a întâlnit cu conducerea instituţiei şi studenţii militari selectaţi pentru a participa, în luna octombrie, la „Cambrian Patrol”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.