Astăzi, în jurul orei 04:10, punctul de trecere Giurgiulești – Galați și-a sistat temporar activitatea. Motivul ar fi deficiențe la Sistemul Informațional al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova.
O echipă de tehnicieni lucrează și la această oră pentru a identifica cauza pierderii legăturii cu baza de date centrală. Fluxul de mijloace de transport este redirecționat către cel mai apropiat punct de trecere Cahul – Oancea.
Până la moment nu au fost înregistrate valori ridicate în trafic, se activează în regim normal.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
verificarea valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor în punctele de trecere.
consultarea aplicației „TRAFIC ONLINE” de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru autoturisme.
manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.