‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 25 aprilie, 2024
9.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriProducerea legumelor în bază de contract prealabil poate deveni un model avantajos pentru producători

Producerea legumelor în bază de contract prealabil poate deveni un model avantajos pentru producători

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Producerea legumelor în baza unui contract prealabil cu procesatorii și cu rețelele comerciale ar fi o soluție pentru producătorii agricoli care întâmpină dificultăți la vânzarea producției agricole cultivate. Modelul parteneriatelor dintre fermieri și procesatori sau comercianți (companii de distribuție, rețele sau companii de export) este promovat de proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (USAID/APM), fiind susținute prin intermediul granturilor.

USAID/APM a oferit circa 2.7 milioane de lei pentru dezvoltarea parteneriatelor între producătorii de legume și fabricile de prelucrare și comercianți, inclusiv din regiunea transnistreană. Scopul acestor granturi a fost de a demonstra avantajele tehnologiilor moderne de producere a legumelor în câmp deschis pe bază de contract încheiat în prealabil cu cumpărătorii.

Sergiu Purcărean, director al companiei Sermal-Com din raionul Ștefan Vodă are experiență de producere a legumelor în câmp deschis pe o suprafață de cca 115 hectare. În anul curent, cu suportul unui grant acordat de USAID/APM, a plantat pentru prima dată castraveți pe suport cultivați pentru o fabrică de procesare. Producătorul confirmă avantajele producerii legumelor în baza de contract atât pentru prelucrare, cât și pentru rețele de comerț.

„Aș putea menționa că producerea de legume proaspete pentru rețele de magazine este mai avantajoasă. Spre exemplu, supermarketurile sunt gata să achiziționeze castraveți în cantități de 10-12 tone la preț de 13-14 lei/kg. Pe de altă parte, colaborările, în bază de contract, cu fabricile ne asigură stabilitate. Cu toate acestea, contractele anuale cu agenții-cumpărători ne obligă să investim în tehnologii agricole moderne care ne pot oferi recolte înalte și calitative, dar și să întreprindem măsuri de asigurare a riscurilor în agricultură, în special riscul de grindină”, explică Sergiu Purcărean.

Totodată, întreprinderile de prelucrare sunt interesate în livrarea constantă de legume pentru procesare, acceptând să crediteze avantajos producerea anumitor tipuri de legume solicitate de consumatorii de legume procesate, cum ar fi cornișonii de 3-6 cm și 6-9 cm, patison de 3-5 cm roșii cherry, etc.

Producerea legumelor este un sector relativ vast în domeniul agricol care oferă materie primă pentru întreprinderile de prelucrare și consum în stare proaspătă. Clima favorabilă din Republica Moldova permite cultivarea a peste 60 de specii de plante legumicole. Potrivit datelor statistice, în anul precedent au fost cultivate cu legume circa 57 mii hectare, iar volumul total al producției de legume a fost de aproximativ 500 mii tone, dintre care cartofilor le revine un volum de cca 200 mii tone. Aproximativ 10% din legume produse în Moldova sunt procesate.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›