/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ Chirtoacă rămâne sub control. Fostul edil nu va putea părăsi Chișinăul încă 60 de zile

missing
04 septembrie 2018, ora 18:42

„Inclusiv și astăzi dumnealor au solicitat o întrerupere pentru a face cunoștință cu demersul procurorului, ne-cătând la faptul că pe data de 24 inculpatul a primit copia demersului, s-a semnat că a primit demersul. Însă, astăzi, în instanță, au invocat precum că nu au primit demersul. Iarăși este o intenție a părții apărării de a tărăgăna cu cât mai mult procesul penal”, a declarat Dumitru Robu, procuror.

„Procurorul este un mincinos și jumătate. I-am demonstrat lucrul acesta de mai multe ori și la fiecare ședință vine cu minciuni noi. Clar că la noi nu mai contează nimic când este dictatură. Negrul poate fi alb iar albul poate fi negru”, a susținut Dorin Chirtoacă, ex-primar de Chișinău.

Cât despre cererea de prelungire a măsurii de reprimare cu încă 60 de zile, Chirtoacă crede că argumentele procurorului sunt lipsite de sens. Totuși, fostul edil a evitat să spună ce ar fi făcut dacă nu mai era să fie cercetat sub control judiciar.

„Cică, să nu influențez martorii. Păi dar acele persoane se găsesc tot în Chișinău. Ele nu se găsesc la Bălți, la Orhei sau în altă parte. De ce se crede că dacă aș fi putut circula în toată Republica Moldova sau peste hotare ar fi fost o problemă”, a întrebat Dorin Chirtoacă.

Astăzi, avocații urmau să-i adreseze, din nou, întrebări viceprimarului general, Nistor Grozavu, dar instanța a decis să amâne audierea pentru mijlocul lunii octombrie, când va avea loc următoarea ședință de judecată.

Dorin Chirtoacă a fost reținut în dosarul parcărilor cu plată anul trecut, pe 26 mai. Fostul primar general este învinuit de trafic de influență și riscă de la trei la șapte ani de pușcărie. Acesta mai este cercetat și pentru prejudicierea bugetului municipal cu aproape 66 de milioane de lei. Dosarul în cauză se află abia la etapa urmării penale. Fostul edil se declară nevinovat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram