Un șofer român a primit în Germania o amendă record de 21.000 de euro. Ce greșeală a făcut

Un şofer român a primit în Germania o amendă record, de 21.000 de euro. Poliţiştii au descoperit că românul, șofer de TIR, manipulase aparatul tahograf şi avea înregistrată o singură pauză într-un interval de patru zile, relatează wa.de.

Românul a fost oprit pentru un control de rutină pe data de 28 august, pe autostrada A2, aproape de Dortmund. După ce au verificat încărcătura și actele aferente, polițiștii au controlat și tahograful, descoperins că şoferul avea înregistrată o singură pauză obligatorie în patru zile.

Suspectând că aparatul a fost manipulat, ofițerii l-au dus la un service specializat, unde s-a descoperit un senzor activat de şofer, care schimba înregistrările tahografului. Potrivit poliţiştilor, tehnologia folosită de român este de ”ultimă generaţie”.

Poliţiştii au confiscat dispozitivul, iar şoferul român a fost amendat cu 21.000 de euro. Șoferul a primit și o a doua amendă, de 350 de euro, pentru că a depășit de mai multe ori limita legală de viteză.

Sursa: Stirileprotv.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.