Doi moldoveni, accidentați în Rusia, vor fi aduși acasă de IGSU

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va aduce acasă încă doi cetățeni traumatizați în Federația Rusă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 47 de ani traumatizat în tragicul accident și internat în spitalul din Kaluga, care anterior nu a putut fi externat.

O altă persoană este un bărbat în vârstă de 44 de ani, care a suportat un accident de muncă, iar la solicitarea rudelor acesta va fi adus în Republica Moldova.

Pentru monitorizarea stării de sănătate a celor două persoane și transportarea în siguranță acasă, în Federația Rusă au plecat doi ofițeri IGSU.

Medicii vor asista pacienții pe parcursul drumului. Aceștia urmează să ajungă în țară cu trenul, iar din raionul Ocnița ambele persoane vor fi preluate de două echipaje SMURD pentru a ajunge în siguranță la Institutul de Medicină Urgentă din capitală.

Potrivit informației IGSU, ofițerii împreună cu persoanele traumatizate urmează să ajungă în nordul țării în dimineața de 1 septembrie, iar pe peronul gării aceștia vor fi așteptați de echipajele SMURD.

Amintim că în urma accidentului rutier produs la data de 4 august 2018 în regiunea Kaluga, Federația Rusă și-au pierdut viața 7 cetățeni ai Republicii Moldova, iar alții 8 au fost internați în spitalul cu diverse traumatisme.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.