Preţurile pentru un zbor direct, dus-întors, pornesc de la 100 Euro*, iar potrivit unui comunicat al companiei, la achiziţionarea de pe site sunt incluse toate taxele.
Amintim că acum o lună, compania aeriană Tarom a amânat lansarea cursei de zbor pe ruta Timişoara – Chişinău pentru o dată ulterioară, cel mai probabil în toamnă, motivul fiind „solicitările reduse în acea perioadă”. Pasagerii Tarom care au achiziţionat bilete pe această rută au putut ajunge la destinaţie cu zborurile companiei, via Bucureşti, sau au optat pentru rambursarea totală.