Respinsă la Chișinău din cauza înălțimii, a devenit polițistă în SUA! INTERVIU cu Irina Celpan

Povestea Irinei pare ruptă din filmele despre „American dream”. A mers pentru prima dată în SUA, în statul Delaware, pentru câteva luni, pentru a munci și strânge bani pentru anul universitar de la Chișinău, iar ce a găsit acolo a ambiționat-o să își urmeze visul – cel de a deveni polițistă. A fost o cale deloc ușoară, mărturisește chiar ea, însă dragostea pentru munca pe care o face zilnic nu-i lasă loc de regrete. Irina Celpan a povestit pentru Moldova.org despre provocările pe care le-a avut ultimii ani, viața peste ocean și frumusețea meseriei de polițist. 

A plecat pentru prima dată în SUA în urmă cu șase ani prin intermediul programului Work and Travel, fiind studentă la Academia de Studii Economice din Chișinău. Spera că va reuși să adune suficienți bani pentru a-și recupera banii investiți în bilete, să-și cumpere un laptop şi un telefon și să viziteze cât mai multe destinații turistice americane. Realitatea găsită a fost mult mai dureroasă decât se aştepta. Nu cunoştea engleza, iar varietatea job-urilor pe care le putea lua fără a fi fluentă în engleză nu era prea mare. A acceptat orice ofertă de muncă şi s-a trezit prinsă între două job-uri – casier la o benzinărie si vânzătoare de înghețată pe plajă. “Am avut doar două zile libere pe tot parcursul verii, dintre care una am dedicat-o obținerii codului social”, spune Irina. Totuşi, este recunoscătoare pentru acea primă experiență pentru că ajutat-o să exerseze limba engleză, dar si a învățat „valoarea muncii şi responsabilității”.

Respinsă la Chișinău din cauza înălțimii, dar apreciată în SUA pentru curaj și ambiție

Irina spune că după absolvirea liceului Mihail Berezovschi din Chişinău a mers să depună dosarul pentru Academia de Poliție, aşa cum visase dintotdeauna. „Am fost discriminată si mi s-a zis în față: Unde te-ai pornit fetițo? şi au făcut glume pe seama înălțimii mele. În acel moment m-am simțit umilită şi trădată de sistemul corupt şi incompetent din țara noastră”, mărturiseşte Irina.

Irina spune că apreciază cel mai mult în SUA că nu există atât de multă discriminare – „Aici nu există standarde dictate de societate precum că ofițerul trebuie să fie de genul masculin, înalt si puternic”. Această motivație a determinat-o să urmeze facultatea în SUA. Zâmbeşte şi spune că în toți anii de universitate a stat în prima bancă, în fața profesorului – „aşa am crescut noi, cu ideea ca cei mai buni elevi stau exact în acest loc”. A decis să urmeze un semestru doar de cursuri de limbă engleză avansată, deşi la momentul admiterii era deja fluentă în engleză. „Stiam că în cariera mea vor urma multe rapoarte de scris, iar pentru aceasta aveam nevoie să cunosc limba engleză la un nivel superior”, adaugă Irina.

Tânăra povesteşte că deşi au fost doi ani de stres, oboseală, nopți nedormite, efortul a fost răsplătit pe măsură – a absolvit facultatea cu 10 pe linie, a primit numeroase diplome, burse, iar la ceremonia de absolvire a primit titlul de „Studentul anului 2017”.

Academia de poliție – puține ore de somn şi mult antrenament

După absolvirea facultății a fost angajată în Poliția americană de stat şi tot de atunci a început Academia de Poliție.

„Academia mi-a schimbat viața şi modul de gândire. Acolo am învățat cum să supraviețuiesc în patrulare. Am învățat că dacă eşti lovită, nu e sfârşitul lumii. Am învățat că sportul îmi este frate, iar lenevia – cel mai mare duşman. Am fost curentată, stropită cu spray lacrimogen, aruncată în apă, aruncată în ring să lupt cu băieți de d0uă ori mai voluminoși ca mine. Am învățat să conduc cu viteză, să folosesc pistolul şi mitraliera şi, cel mai important, am învățat să îmi cunosc valoarea şi să nu-mi fie frică de nimic”, mărturiseşte tânăra polițistă.

A obținut cetățenia americană după primul an de facultate (condiție crucială pentru a fi angajată în sistemul legislativ american) şi a aplicat la job chiar a doua zi după ce a primit paşaportul. A fost unul dintre cei 30 de cadeți selectați din 3000 de aplicanți. Pentru că vorbeşte rusa şi româna a preluat o parte din responsabilitățile Poliției legate de studenții din Europa de Est care vin să muncească sezonier pe plajă.

„Ajung acasă istovită, dar fericită pentru că îmi iubesc job-ul!”

Irina munceşte două săptămâni în tura de zi,  celelalte două în tura de noapte, iar ziua ei de muncă înseamnă 12 ore.

„Dacă lucrez în program de zi atunci eu mă trezesc la 3 dimineața și mă asigur că maşina de patrulare este pornită, ca mai apoi să accesez toate programele din laptop. Mă îmbrac în uniformă şi, uitându-mă în oglindă, îmi promit că ma voi întoarce acasă sănătoasă”, spune ea.

Povesteşte că cea mai mare provocare la serviciu a fost comunicarea prin coduri audio, însă s-a obisnuit rapid.

„Nu cunosc de dimineață cu ce cazuri voi interacționa, dar, în parte parte, avem un flux de furturi, accidente, alarme, transportarea  persoanelor cu dizabilități mentale. În prima mea săptămână de lucru, de exemplu, am fost trimisă la o sinucidere. Vă imaginați cât de şocată eram, mai ales că eram primul ofițer care a ajuns la locul faptei. Am încercat să las emoțiile la o parte si, în timp ce colegii mei nici nu au dorit să intre in cameră, eu am ajutat medicul legislativ să ridice corpul. Colegii mei au glumit atunci că am sânge rece, exact ca ruşii”, adaugă râzând Irina.

Deşi e la mii de km de casă, comunică zilnic cu părinții din Chişinău – „ei cunosc intensitatea job-ului meu şi mereu vor să se asigure că sunt bine”.

„Îmi este dor de sarmalele mamei şi zeama din carne de găină de casă. Abia aștept să revin în Moldova şi să-mi revăd întreaga familie”, a încheiat Irina discuția pe o notă optimistă.

Mă visez în presă de pe la 15 ani. Tot atunci am început să public în ziare pentru elevi, să particip la proiecte radio. Am fondat reviste studențești, platforme online, ador Social Media. Am dus un blog activ peste zece ani și nu-mi imaginez să treacă o zi fără să scriu câteva rânduri. Am preluat administrarea Moldova.org în 2012 și nu mi-e frică să-l numesc proiectul vieții. Nu mai am timp pentru reportaje, eseuri și toate textele pe care visez să le scriu pentru Moldova.org, dar sunt fericită că pun umărul prin proiectele pe care le dezvoltăm la existența acestei echipe care documentează, scrie și publică materiale cu care ne mândrim.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.