Doi ruși, salvați după cinci zile în care s-au aflat pe o barcă în Marea Neagră fără apă și mâncare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi tineri ruși au fost salvați după cinci zile în care au plutit în derivă în Marea Neagră. Nadejda Aciapkina și soțul ei, Mihail Alaverdian, au ieșit să pescuiască cu mica lor barcă gonflabilă în portul Novorosiisk de la Marea Neagră. Nu intenționau să stea în larg mai mult de o jumătate de oră, așa că nu au luat cu ei doar o pungă cu seminţe de floarea soarelui, o gustare foarte populară în Rusia.

„Când am ieşit în larg marea era calmă. Am crezut că vom pescui vreo jumătate de oră şi ne vom întoarce la ţărm. Nu eram deloc departe în larg, puteam încă să vedem feţele oamenilor care erau pe ţărm. Mişa (Mihail, n. red.) abia a apucat să întindă firul de câteva ori când vântul a început să se înteţească, iar noi am fost împinşi departe în larg”, a declarat femeia, potrivit Daily Mail.

În ciuda eforturilor lor nu au mai reuşit să revină în port. Cel mai rău, povestesc aceştia, a fost în a treia zi, când valurile erau mari iar bărbatul a fost aruncat din barcă. Din fericire a reuşit să revină la bordul micii ambarcaţiuni gonflabile. Deşi în cele cinci zile de agonie au fost observaţi de mai multe vase, ba chiar şi de un submarin, nimeni nu le-a venit în ajutor, spun cei doi.

În a cincea zi, pe 12 august, însă, semnalele lor disperate au atras atenţia vasului grecesc Kriti Rock, care ridicase ancora în Turcia cu destinaţia portul Taman, în Rusia. Membrii echipajului format din greci, filipinezi, ruşi şi români i-au văzut pe cei doi plutind în derivă la 70 de kilometri distanţă de ţărm.

Odată ajunşi la bord cei doi au primit mâncare, apă şi îngrijiri medicale, deoarece aveau arsuri grave în urma zilelor petrecute în larg în bătaia vântului şi a soarelui puternic.

Cei doi ruşi au părăsit vasul atunci când acesta a ajuns în portul Taman. Nadejda Aciapkina spune că a fost o minune faptul că au fost salvaţi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...