Poliția a intervenit în fața monumentului lui Ștefan cel Mare și a evacuat protestatarii. Maia Sandu și Andrei Năstase, luați pe sus// VIDEO

Protestatarii, rămași duminică noaptea în fața monumentului Ștefan cel Mare,  au fost evacuați în această dimineață  cu forța de către poliție, pentru a asigura buna desfășurare a depunerii de flori de către înalții oficiali ai țării.

Din imaginile video postate de internauți se poate de observat cum polițiștii echipați au intervenit în primele ore ale dimineții. Tot perimetrul din preajma monumentului a fost practic împânzit de mascați.

Oamenii, care ședeau în fața monumentului, au fost înconjurați de aceștia. După ce protestatarii au refuzat să se mute, polițiștii au început să-i scoată cu forța.

La un moment dat s-a iscat o altercație dintre participanții la miting și polițiști. Liderii opoziției Maia Sandu și Andrei Năstase au fost luați cu forța. În tot acest timp Maia Sandu a scandat “Rușine”.

Liderul Platformei DA Andrei Năstase a declarat că în acest caz nu mai este vorba despre furtul miliardului, voturi furate sau democrație “este vorba despre un regim criminal, care a pus în aplicare bâta polițienească și a atentat la un protest pașnic, civilizat”.

” Ieșiți în stradă, la protest. În pericol este țara și viitorul copiilor”, a îndemnat Andrei Năstase.

Cei de la Mișcarea OccupyGuguță au postat mai multe imagini video de la fața locului, arătând raportul inegal de forțe dintre protestatari și polițiști. Oamenii au scandat “Hunta” și “Criminalii”, în timp ce erau scoși cu forța în afara perimetrului monumentului Ștefan cel Mare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.