Campioana Moldovei s-a antrenat pe terenul de la Ghidighici. La şedinţa de pregătire a „vulturilor” şi-a făcut apariţia şi căpitanul Romeo Surdu, care ar putea evolua în a doua manşă cu formaţia campioană a Albaniei în ultimii 5 ani.

Atacantul român s-a accidentat în meciul tur cu Ludogoreţ din Bulgaria, şi a fost indisponibil pentru partida a doua cu echipa lui Cosmin Moţi, dar şi în ultimul meci de la Chişinău, cu Skenderbeu.

Tehnicianul „vulturilor” se va putea baza şi pe mijlocaşul Andrei Cojocari, care a primit roşu în manşa a doua cu Ludogoreţ.

Milsami vor efectua antrenamentul oficial pe Elbasan Arena.

Partida dintre Skenderbeu şi Milsami va fi arbitrată de o brigadă din Portugalia, care îl va avea la centru pe Artur Dias.

În prima întâlnire, de la Chişinău, echipa noastră a pierdut cu scorul de 0-2 şi este obligată să învingă în Albania cu o diferenţă de două goluri, pentru a spera la calificarea în play-off-ul Champions League.

Partida dintre Skenderbeu şi Milsami se va disputa pe 5 august cu începere de la ora 20:45.