Poliția promite că va asigura siguranța protestatrilor de duminică

În ziua de 26 august, Poliția va întreprinde o serie de acțiuni ferme, menite să asigure siguranța oamenilor și a bunurilor, în perioada acțiunii de protest. În același timp, oamenii legii spun că au identificat deja mai multe persoane care incită la violență și pogromuri, pe rețelele de socializare. Aceste persoane au fost citate de ofițerii de urmărire penală.

«A fost deschisă o cauza penală cu privire la pregătirea unor dezorddini. Unele persoande au fost citate de ofițeri de urmărire penală. Au fost identificate persoane care incită la pogromuri, acțiuni violente, de a une rezistență armată forțelor de ordine», a declarat Grigre Moga, șef al Direcției Urmărire penală a IGP, în cadrul unui briefing de presă.

Totodată, Grigore Moga a dezmințit informațiile vehiculate pe rețelele de socializare, privind existența unor persoane în civil în rândul angjaților poliției. «Pe rețelele de socializare au apărut informații că in timpul protestului vor fi infiltrate persoane civile în rândrile polițiștilor. Acesta este un fals. Vor fi implicați doar angajați ai MAI, iar acțiunile poliției au drept scop doar protejarea protestatarilor», a mai spus Moga.

Tot mâine, vor fi întreprinse și măsuri de protejare a sediului Executivului. «În adiacentul clădirii Guvernului va fi amplasat un gard de protecție, pentru a securiza clădirea. Cerem organizatorilor să manifeste prudență, să nu se lase manipulați de provocatori. Poliția nu va tolera acțiuni violente, nu va tolera acțiuni de nesubordonare în fața reprezentanților structurilor de menținere a ordinii publice», a spus Dumitru Scurtu, comandant al Brigăzii de patrulare a INP.

În același timp, poliția infomează asupra sistării traficului rutier în câteva zone adiacente acțiunii de protest. «Urmează a fi sistată circulația pe străzile 31 august, Columna, bulevardul Ștefan cel Mare, în perimetrul străzilor Maria Cebotari și Ismail», a informat Pavel Apostol, șeful serviciului InfoTrafic al INP. «Au fost stabilite locuri de parcare: adiacentul complexului Eternitate, scuarul Academiei, străzile Mihai Viteazul, Columna și zona Circului», a mai spus Pavel Apostol.

În cadrul aceuliași briefing de presă, reprezentantul Serviciului Dialog al IGP, Mariana Suvac a informat despre amplasarea unr corturi, în care medici ai Ministerului de Interne vor acorda ajutor persoanelor care vor solicita acest lucru.

«În Piața Marii Adunări Naționale vor fi amplasate două corturi în care se vor afla medici din cadrul MAI, dotați cu toate cele necesare penru a acorda primul ajutor. Va fi pusă la dispoziție și apă pentru cetățeni», a declarat Mariana Suvac.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.