Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Igor Dodon, despre protestul din…

Igor Dodon, despre protestul din 26 august: „Este un element al campaniei preelectorale”

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, consideră că protestul opoziţiei de dreapta, planificat pentru ziua de 26 august, este „o pregătire de campanie electorală”. În interviul acordat ieri, 24 august, în cadrul emisiunii „Adevărul Live”, șeful statului a subliniat că nu este sigur că cei care organizează protestul din 26 august „ştiu până unde vor merge şi ce vor face”.

Igor Dodon a făcut un apel către organizatorii protestului din 26 august, îndemnându-i „să fie calmi, să fie liniștiți și să fie totul conform legii”. Totodată, șeful statului consideră că agenda organizatorilor protestului este una neclară.

„Eu nu sunt sigur că cei care organizează (n.r. protestul) știu până unde vor merge și ce vor face. (…) Eu am organizat alături de ei câteva proteste, ei haotic organizează. Agenda nu este prea clară: anularea alegerilor în Chișinău − este un fapt care s-a împlinit deja. Poți să protestezi, dar deja lucrul ăsta s-a împlinit și conform legislației lucrul ăsta nu poți să-l schimbi. Eu tot nu am fost de acord cu anularea alegerilor din Chișinău. Trebuia să fie anunțat câștigător Ion Cebanu, pentru că el nu a încălcat legislația. Sau altă solicitare − să anuleze sistemul mixt. Păi, puneți o condiție foarte clară: că dacă nu anulați, nu participăm. Doar înțelegeți că nu va fi anulat sistemul mixt. De aceea, când însumăm toate aceste lucruri înțelegem că este vorba despre o pregătire de campanie electorală, este un element al campaniei preelectorale legal, care sper să nu treacă în careva extreme”, a declarat Igor Dodon.

Întrebat de ce din momentul în care a preluat Președinția nu a organizat niciun protest împotriva Partidului Democrat și a lui Vlad Plahotniuc, președintele statului a declarat că a ales să scoată „partidul lui Plahotniuc” de la guvernare pe cale democratică, prin alegeri parlamentare.

„Cu ce scop se organizează protestele? Pentru a obține un rezultat. Eu am avut două filiere: sau să organizez un protest și să merg până la sfârșit sau să mă pregătesc de campania electorală pentru parlamentare. Adică, PDM − partidul lui Plahotniuc, poate fi scos de la guvernare prin două căi: sau prin acțiuni violente, prin revoluții, prin intrarea în forță în clădirile de stat, ceea ce eu nu îmi doresc și sunt categoric împotriva acestui scenariu, sau (n.r. a doua metodă) pe cale democratică, prin alegeri parlamentare. Noi ne vom ocupa de pregătirea pentru alegerile parlamentare. (…) Acolo se va da lupta de bază”, a declarat șeful statului.

Foto: Adevarul Live