Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Verificări la vamă pentru identificarea…

Verificări la vamă pentru identificarea persoanelor cu simptome ale rujeolei

În contextul în care în Republica Moldova a fost emis cod portocaliu de rujeolă, polițiștii de frontieră vor monitoriza permanent fluxul de călători și vor ține evidența cetățenilor suspectați de infectare cu virusul rujeolic.

Potrivit unui comunicat de presă, polițiștii vor acorda atenție sporită față de persoanele sosite din Ucraina și România, preponderent copii.

Dacă vor fi identificați călători cu simptomatica caracteristică rujeolei, în orice subdiviziune de frontieră s-a dispus amenajarea unui spaţiu separat corespunzător (izolator) pentru intervievarea persoanei suspecte sau afectate, inclusiv întreprinderea măsurilor pentru consultarea medicală acesteia. În același timp, va fi asigurat accesul serviciului medical corespunzător, autospecialei şi mijloacelor pentru efectuarea diagnozei, prelevarea probelor biologice, care să permită examinarea şi preluarea rapidă a persoanei bolnave.

Până la finele lunii august, în cele mai solicitate puncte de trecere se vor afla câte un lucrător medical care va acorda asistența necesară călătorilor, aceasta fiind o măsură luată cu scop de a preveni transmiterea transfrontalieră a virusului rujeolic, cât și de a fluidiza traficul la frontieră.

Rujeola (sau pojarul) este o boală infectio-contagioasă, specific umană, determinată de virusul rujeolic și se manifestă prin febră, erupţii, complicaţii frecvente şi severe. Sursa de infecţie este exclusiv umană, se transmite de la om bolnav la cel sănătos. Bolnavii răspândesc virusul pe cale aerogenă, prin picăturile de salivă, tuse, strănut, conversație. Poate apărea la orice vârstă la persoanele nevaccinate sau, în cazul celor vaccinate cu o singură doză ROR (vaccinarea se face la un an, revaccinarea la șapte și cinsprezece ani).