Directoarea unei școli profesionale din capitală va fi judecată, după ce a încercat să mituiască un funcționar

Directoarea unei școli profesionale va fi judecată pentru trafic de influență, după ce a încercat să mituiască un funcționar. Temei pentru începerea urmăririi penale a servit denunţul unui funcționar din cadrul Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare (ANACEC).

Acesta a anunțat despre transmiterea mijloacelor băneşti necuvenite în sumă de 300 dolari de către administratoarea unei instituţii private de învăţământ din Chișinău, specializată pe cursuri de formare profesională.

Conform materialelor cauzei, directoarea solicitase anterior o evaluare din partea Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare a instituției de învățământ administrate, în vederea acreditării unui şir de programe de formare profesională.

În urma vizitei efectuate la sediul acesteia, comisia a identificat o serie de neajunsuri. Prin urmare, în schimbul banilor, învinuita solicita influențarea de către funcționar a membrilor comisiei de acreditare, pentru ca această să ignore deficiențele depistate și să soluționeze cererea de o manieră favorabilă acreditării instituției.

Învinuita își recunoaște vina, iar dacă instanța de judecată va decide astfel, aceasta riscă o amendă în mărime de la 2000 la 3000 u.c. sau închisoare de până la 3 ani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.