07:18:27 20.04.2024
Stiri

VIDEO // „Taurul Negru de Cărbuna”: La Ialoveni va fi arsă o casă preistorică

Social 21.08.2018 14:39 Vizualizări2333 Autor: Ziarul National


Paradă mascată, concert, expoziții inclusiv arheologice, bucate și băuturi tradiționale, dar și foc de artificii sau rug, de toate vor avea parte vizitatorii unui festival inedit care va avea loc pe 25 august curent, în satul Cărbuna din raionul Ialoveni.

Acesta se numește „Taurul Negru de Cărbuna”, este la prima ediție și va avea loc sâmbătă, între orele 12:00 și 23:00.

Organizatorii spun că scopul acestui festival este de a evidenția rolul componentei rurale și promovarea satului Cărbuna ca loc de semnificație istorico-culturală deosebită la nivel național. Festivalul „Taurului Negru de Carbuna” își propune, de asemenea, să restabilească legătura dintre oraș și sat.

Printre evenimentele anunțate la destivat se numără un concert rock cu participarea trupelor 1000facez, Flash Blood, Delta pe Obraz și Siaj, master-classuri de meșteșugărit pentru toate vârstele: confecționarea păpușilor, lucrul cu argila, confecționarea covoarelor din ierburi etc. expoziții culturale și arheologice, activități pentru copii, cum ar fi căutarea de comori, ateliere creative, teatru de păpuși, animatori, jocuri, dar și tururi cu ghid prin sat, bucate și băuturi tradiționale, foc de artificii și rug.

De asemenea, vizitatorii vor admira o paradă mascată „Taur Negru”, condusă de mascota festivalului – tăurașul Joian, dar și zeița de Cărbuna.

Punctul culminant al evenimentului va reprezenta arderea unei replici a casei preistorice din perioada cucuteni-tripolie (un ritual specific culturii ce a locuit pe meleagurile noastre cu cca 7 000 de ani în urmă), pe fundal răsunând în premieră imnul satului Cărbuna, interpretat de trupa 1000facez.

Festivalul este organizat de A.O. „Proiectul Casa Mare" și Asociația Națională a Experților și Asistenților Sociali din Moldova în cadrul proiectului social de organizare comunitară a satului Cărbuna, finanțat de Ambasada Statelor Unite ale Americii.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md