Informaţie de contact

Adresa:
bd. Ştefan cel Mare, 134
MD-2012, Chişinău
Republica Moldova

Anticameră
tel.:  022 251 317
fax: 022 222 885
e-mail: office@anrceti.md

Relații cu mass-media
tel.: 022 251 364
e-mail: stela.iacob@anrceti.md

 

Linia telefonică de informare
și anticorupție: 080080080

 

Instituţii de stat ale R. Moldova

16 Aprilie, 2024

Consultarea publică a amendamentelor la Regulamentul privind regimul de autorizare generală şi eliberare a licenţelor de utilizare a resurselor limitate

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) expune pe pagina sa de Internet spre consultare publică proiectul pentru modificarea și completarea Regulamentului privind regimul de autorizare generală şi eliberare a licenţelor de utilizare a resurselor limitate pentru furnizarea reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice, act aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al ANRCETI nr. 57 din 21.12.2010. Consultarea se va desfăşura până la 18 august 2015, aceasta fiind data limită de prezentare a recomandărilor pe marginea documentului respectiv.

În nota informativă care însoţeşte proiectul se arată că acesta a fost elaborat în baza art. 22 din Legea nr.317 din 18.07.2003 privind actele normative ale Guvernului și ale altor autorități ale administrației publice centrale şi locale, care prevede reexaminarea actelor normative pentru evaluarea compatibilității cu actele legislative, acte normative întru a căror executare s-au emis, precum și cu reglementările legislației comunitare.

Având în vedere modificările şi completările operate în Legea nr. 451-XV din 30.07.2001 privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător prin Legea nr. 26 din 13.03.2014, autorii proiectului propun de a revizui Regulamentul în vederea modificării listei documentelor care urmează a fi depuse de către solicitanți la ANRCETI pentru a beneficia de regimul de autorizare generală și de licențe de utilizare a resurselor limitate.

Potrivit proiectului propus spre consultare, solicitanții urmează să prezinte la ANRCETI copia de pe decizia de înregistrare a întreprinderii sau organizaţiei şi nu certificatul de înregistrare a întreprinderii, cum se practică până în prezent. În cazul în care solicitantul doreşte prelungirea, reperfectarea, suspendarea, retragerea, eliberarea copiilor şi/sau a duplicatului licenţei, el urmează să depună la ANRCETI numai documentele care necesită actualizare sau conţin date diferite de cele prezentate la momentul notificării sau eliberării licenţei. Prin proiectul hotărârii se propune completarea Regulamentului cu o nouă prevedere care va oferi solicitantului de autorizare generală posibilitatea de a depune o nouă notificare după înlăturarea cauzelor care au servit drept temei pentru respingerea notificării precedente.

Proiectul conţine şi unele prevederi noi privind utilizarea resurselor de numerotare, printre care: furnizarea serviciilor de comunicații electronice doar în baza utilizării resurselor de numerotare din Planul Naţional de Numerotare (PNN) al R. Moldova, interzicerea comercializării/transmiterii resurselor de numerotare din acest PNN furnizorilor sau utilizatorilor aflați peste hotarele țării noastre, interzicerea comercializării pe teritoriul R. Moldova a resurselor de numerotare de orice formă (cartele SIM, numere virtuale etc.) ce aparţin planurilor naţionale de numerotare ale altor state. Aceste prevederi decurg din recomandările ce se conţin în Raportul 194 al Comitetului de Comunicaţii Electronice (ECC) din 17.04.2013 din cadrul CEPT (Conferința Europeană pentru Poştă şi Telecomunicaţii), la care R. Moldova este parte.

Autorii proiectului propun, de asemenea, completarea Regulamentului cu cerinţe noi faţă de furnizori privind importul și plasarea pe piață a echipamentelor de comunicaţii electronice, cerinţe prevăzute de Legea nr. 87 din 29.05.2014 prin care a fost modificată Legea comunicaţiilor electronice nr.241-XVI din 15.11.2007.

Persoanele interesate pot expedia comentarii şi propuneri pe marginea proiectului supus consultării publice, în scris, la adresa poştală: bd. Ştefan cel Mare, 134, MD-2012, Chişinău, prin fax: 022-222-885 sau prin e-mail: office@anrceti.md. Telefon de contact: 022-251-312.

3 august 2015

Ultima actualizare: 3/08/2015