SUA, alarmate cu privire la un satelit rusesc: „Nu știm cu certitudine ce este”

Statele Unite și-au exprimat îngrijorarea cu privire la lansarea de către Rusia a unui satelit misterios, care prezintă „un comportament anormal”.

Guvernul rus a insistat că satelitul are misiunea de a „inspecta aparatele spațiale”, însă un oficial american susține că mișcările obiectului pe orbită erau „incompatibile cu ceea ce s-a văzut până acum”, scrie The Independent.

Nu știm cu certitudine ce este și nu există nicio modalitate de a verifica acest lucru”, a declarat Yleem Poblete, secretar adjunct al SUA în Departamentul de Stat.

Vorbind la Conferința ONU privind dezarmarea, Yleem Poblete a sugerat că obiectul ar putea fi o armă, o situație pe care a descris-o drept „deranjantă având în vedere modelul recent al comportamentului malign al rușilor”.

Un delegat rus la conferința, care a avut loc în Elveția, a explicat faptul că respectivele comentarii sunt nefondate și defăimătoare.

Ministrul de Externe al Kremlinului, Serghei Lavrov, a subliniat importanța prevenirii unei curse înarmate în spațiul cosmic în timpul unei reuniuni a conferinței din februarie.

Însă președintele rus Vladimir Putin a dezvăluit, în luna martie, că Rusia a achiziționat șase „noi sisteme de arme ofensive”, inclusiv sistemul laser mobil Peresvet.

Sursa: Stirileprotv.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.