26 august: unii la mare, alţii în stradă

Ciudată situaţie… În acelaşi stat, în aceeaşi vreme, unii pleacă, bine-mersi, în vacanţe la băi, la munte, la mare, se rumenesc la soare pe cele mai aurite nisipuri din lume ori se prind captivaţi de largurile apelor de pe cele mai luxoase iahturi, în timp ce alţii se chinuie, pe timp canicular, cum să îşi croiască ceva timp, să lase casa şi să iasă pe 26 august la proteste, să se manifeste, să le spună celor de la guvernare, că nu DA şi PAS i-au scos în stradă, ci viaţa…

La Chişinău, Parlamentul a plecat în vacanţă, fără pic de remuşcări că a ratat reformele şi condiţia morală a unei guvernări populare. La Bucureşti şi în marele oraşe ale României lumea a ieşit în stradă şi protestează masiv deja de câteva zile. La Kiev, Rada Supremă a ameninţat Rusia că dacă nu se retrage din Donbas, va declara, prin lege, anii de aflare a Ucrainei în componenţa URSS „perioadă de ocupaţie sovietică şi comunistă”. Sâmbătă, 19 august, Vladimir Putin va merge în vizită la Angela Merkel cu care vor discuta, potrivit unui comunicat de presă al Kremlinului, „despre războiul din Siria şi situaţia din estul Ucrainei”, dar nu este exclus că vor discuta şi „problema transnistreană”, pentru care Merkel şi Putin nu s-au contrat niciodată. La Nistru, Rusia, fără să convină cu Chişinăul, se pregăteşte de o nouă „forţare a râului” şi operaţiuni militare împotriva „malului drept” şi nu se ştie dacă doar împotriva R. Moldova. Posibil şi împotriva Ucrainei, dar poate şi a României? La Washington, Congresul american a definitivat pachetul unor noi sancţiuni economice şi se pregăteşte să pedepsească „Rusia lui Putin” pentru ingerinţele din campania prezidenţială din 2016, implicarea în criza din Siria şi conflictul cu Ucraina – sancţiuni pe care premierul rus, Dmitri Medvedev, le-a catalogat drept „declaraţii de război economic împotriva Rusiei” şi a lăsat să se înţeleagă că, în cazul în care decizia va trece în Congres, Moscova va răspunde acestor sancţiuni „nu doar pe căi economice şi politice, ci şi pe alte căi”, ceea ce ar însemna, inclusiv militare. Şi la Chişinău nu e pace, decât aparentă. Amânarea cu trei luni a alegerilor parlamentare (pentru februarie 2019, în loc de octombrie-noiembrie 2018) şi plecarea Parlamentului în vacanţă nu a redus din tensiunea relaţiilor opoziţiei extraparlamentare cu puterea. Pentru 26 august, PPDA şi PAS (Comitetul Naţional de Rezistenţă) au anunţat convocarea unei Mari Adunări Naţionale la Chişinău şi proteste antiguvernamentale de proporţii. „Vom fi pe aceeaşi undă, ambele maluri de Prut, în unison cu cei ieşiţi în stradă în România”. Sunt câteva declaraţii mai recente, făcute pe Facebook de cei de la „DA”. Nu e rău. Contează doar cine are „unda” în mâini. Ce va urma, vom vedea, dar tensiunile dintre opoziţie şi putere, rămân. Mai puţine, deocamdată, la Chişinău, mai mari – la Bucureşti, dar până la 26 august nu mai e atât de mult. Contează ce rezervă de protest mai are Bucureştiul. Şi cu cât de mare putere de protest va interveni Chişinăul. Altfel „undele” s-ar putea să se piardă în intervalul Chişinău-Bucureşti.

Ciudată situaţie, totuşi. Anapoda, chiar. În acelaşi stat, în aceeaşi vreme, unii pleacă bine-mersi, cu tot confortul, în vacanţe de cu vreme planificate, asigurate de stat, pleacă la băi, la munte, la saline, la mare, se bronzează la soare pe cele mai aurite nisipuri din lume, ori se prind captivaţi de largurile apelor de pe cele mai luxoase iahturi, în timp ce alţii se chinuie şi se gândesc, pe timp canicular, cum să împace lucrurile, să îşi croiască ceva timp, să lase casa şi tot ce are pe lângă casă pe o zi sau mai multe şi să iasă pe 26 august la proteste, să se manifeste, să arăte şi să le spună celor de la guvernare că nu DA şi PAS i-au scos în stradă, dar nevoile, viaţa, care nu mai este viaţă, speranţele care au ajuns la „0”, străinătatea de care s-au săturat, preţurile care îi jupoaie, facturile care îi dezbracă, pensiile care nu le ajung nici pentru înmormântare, salariile din care trebuie să trăieşti cu împrumut… Două lumi, aceeaşi ţară. Deşi nu e ţară, că dacă ar fi, nu am fi două lumi. Poate. Că vor fi proteste pe 26 august, nu mai pune nimeni la îndoială. Problema e, cum ar putea ziua de 26 august să împace lucrurile (dacă e posibil) ca şi surzii să audă, nu doar strada să vorbească. E o problema? Ar fi. Unii zic că momentul ales pentru protest, nu e cel mai potrivit, că deputaţii sunt în vacanţă şi că principalele revendicări, care vor fi anunţate la Marea Adunarea Naţională, ar viza, în principal, Parlamentul, pentru că e vorba de alegeri, de anularea votului mixt, etc. Există, însă, voci care zic că în situaţia în care toate în R. Moldova sunt sub controlul aceleiaşi persoane, V. Plahotniuc, nu contează unde sunt deputaţii, în vacanţă sau în sala de şedinţe. Oricum, nu ei decid. Ei doar votează. Nu asta ar fi, însă, cea mai mare problemă a protestelor. Cea mai mare problemă a protestelor e că ele, nu pot fi ţinute sub control întotdeauna de cei care le organizează. Sau, cei care le organizează, nu toţi sunt în acelaşi gând cu protestatarii. Şi atunci, unii protestează şi alţii profită. Avem exemplul Revoluţiei Române din 1989, avem, mai proaspăt, violenţele în care au degenerat protestele paşnice la Bucureşti în seara zilei de 10 august şi care rămân neidentificaţi, mai aproape de noi avem cazul violenţelor sălbatice, cu devastarea parlamentului, preşedinţiei şi „coridoarele morţii” în care au fost transformate manifestările paşnice din 6-7 aprilie 2009. Dacă vreţi, putem lua drept exemplu şi euromaidanul ucrainean din noiembrie 2013, care a degenerat, în mai puţin de două săptămâni, în război civil. Marea Adunare Naţională din 26 august, prin revendicările sale, nu trebuie să fie, pur şi simplu, o acţiune de protest, de care au mai fost. În condiţiile anului electoral 2019, ea trebuie să dea startul unei mişcări populare de masă care, fie că determină regimul să dea înapoi şi să revadă regulile jocului electoral (că asta contează în primul rând), fie provoacă boicotarea alegerilor parlamentare şi ridică Moldova la proteste generale, până nu obţine capitularea regimului. Iar pentru asta, Marea Adunare din 26 august trebuie să vină în faţa asistenţei cu un program clar de acţiune imediată pe ţară, cu un guvern de opoziţie (dar guvern, nu păpuşă) şi cu un Comitet de Rezistenţă Naţională, care să onoreze Mişcarea, nu s-o compromită. Altfel, degeaba scoatem lumea din casă.