Un tânăr din Fălești ar fi primit 1000 euro mită pentru a mușamaliza un dosar. Susținea că are influență asupra procurorilor

Un tânăr din raionul Fălești a ajuns să fie reținut de ofițerii și procurorii anticorupție, după ce ar fi primit 1000 de euro mită pentru a mușamaliza un dosar penal pornit pe tâlhărie.

Acesta ar fi susținut că, împreună cu tatăl său, are influență asupra procurorilor din cadrul Procuraturii Glodeni și că-i poate determina pe acuzatorii de stat să adopte o decizie favorabilă în privința inculpatului.

Transmiterea banilor s-ar fi produs prin intermediul mamei învinuitului, care a depus o sesizare la CNA, după ce tânărul nu s-a ținut de promisiunea de a rezolva cazul fiului ei.

În seara zilei de ieri, bărbatul în vârstă de 28 de ani a fost reținut pentru 72 de ore și este acum cercetat penal pentru trafic de influență.

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei.

Serviciul Nord al Procuraturii anticorupție conduce urmărirea penală.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.