VIDEO // Experimentul NEBUNESC care va distruge planeta în numai câteva săptămâni. „Este extrem de GRAV, trebuie să se potolească''
Cercetătorii analizează soluţia vulcanică pentru combaterea încălzirii globale. Aceasta ar putea fi ultima soluţie disperată a umanităţii.
Deşi oamenii nu pot provoca o erupţie vulcanică, pot crea efectele unei erupţii vulcanice prin intermediul tehnologiilor. Conform Washington Post, ideea de bază este utilizarea unei aeronave pentru împrăştierea aerosolilor ce ar bloca lumina solară.
Specialiştii consideră că prin această metodă agricultura ar putea fi protejată de valurile de căldură. Însă un studiu recent sugerează că efectele ar putea fi mult mai diferite. Prin intermediul informaţiilor istorice din cadrul a două erupţii vulcanice, cercetătorii au concluzionat că manipularea atmosferei nu ar avea un efect pozitiv asupra recoltelor.
Aceastea ar avea parte de aceeaşi căldură, însă lumina solară, necesară fotosintezei, ar lipsi. „Dacă ne gândim la geoinginerie ca la o operaţie experimentală, descoperirile noastre sugerează că efectele secundare sunt la fel de grave precum afecţiunea în sine”, a declarat Jonathan Proctor, economist din cadrul Universităţii din California.
Momentan, acest tip de geoinginerie nu este utilizat sau aprobat deoarece nu există suficiente cercetări privind efectele secundare.
PREMIERĂ // Festivalul Filmului European va debuta la Bucureşti chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, şi se va încheia la Chişinău, pe 8 iunie: Ce filme vor fi proiectate în R. Moldova
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, după transmiterea la Bruxelles a Contribuției NAȚIONALE la Pachetul de EXTINDERE al Comisiei Europene pentru 2024: „Integrarea europeană este proiectul nostru al tuturor”
Valul de praf saharian s-a împrăștiat! Agenția de Mediu: În ziua de 24 și la începutul zilei de 25 aprilie, în spațiul aerian al R. Moldova nu au fost identificate particule de praf de origine africană