/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

În Moldova vor funcționa Centre specializate pentru copiii și adulți care suferă de autism

15 august 2018, ora 20:08

Potrivit Ministerului Sănătății, pe parcursul a trei ani, în cadrul proiectului urmează să fie formați profesional în domeniul medical, educațional și profesional cel puțin 365 de specialiști: 130 psihiatri, 150 medici de familie, 30 neurologi, 50 pediatri și cinci geneticieni în diagnosticul autismului și servicii de sănătate pentru autism. La fel, vor fi instruiți 250 de profesioniști psihopedagogi, psihologi, profesioniști în autism și tulburări genetice. De asemenea, instituțiile publice vor fi sprijinite pentru a dezvolta servicii educaționale, profesionale și medicale pentru copiii cu autism și tulburări genetice.

„La moment, în țară, nu există o instituţie de stat specializată în prestarea serviciilor medico-sociale pentru persoanele cu TSA, astfel fiind limitat accesul la servicii de reabilitare medico-psiho-socială. În cadrul acestor centre, va fi oferit suport specializat copiilor și tinerilor adulți în realizarea maximă a potenţialului său de dezvoltare fizică, cognitivă, socio-afectivă, comunicativă, a capacităţii de adaptare, prin acordarea serviciilor de sănătate mintală, corecţie logopedică, kinetoterapie, servicii psiho-pedagogice, psihologice. La fel, salutăm implicarea partenerilor de dezvoltare și odată cu lansarea proiectului vor contribui la dezvoltarea și acordarea serviciilor pentru persoanele care suferă de tulburări de spectru autist”, a declarat ministrul Sănătății, Svetlana Cebotari.

La rândul său, Ambasadorul Republicii Cehe în țara noastră, Zdeněk Krejčí a menționat că, prin intermediul Agenției Cehe pentru Dezvoltare, au lansat proiectul pentru a îmbunătăți serviciile de îngrijire medicală, educaționale și profesionale pentru persoanele care suferă de autism.

Menționăm că, în Republica Moldova, în anul 2017 au fost înregistrați oficial circa 346 de copii cu autism. În lume, circa un copil din 68 se naște cu autism, iar rata de creștere a numărului de copii cu autism este anual de 13 procente. Tulburările de autism reprezintă un grup de tulburări de dezvoltare psihologică profundă a copilului, caracterizate printr-o deteriorare calitativă severă în interacțiune socială reciprocă, comunicare și comportament.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram