În Republica Moldova vor funcționa centre specializate de intervenție pentru copii și adulți care suferă de autism

În Republica Moldova vor funcționa Centre specializate de intervenție pentru copii și adulți cu tulburări din spectrul autist (TSA). În acest sens, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a elaborat un proiect care prevede Regulamentul – cadru de organizare și funcționare a acestora, care la moment este în proces de avizare și urmează să fie aprobat de  Guvern. 

Anunțul a fost făcut de ministrul Svetlana Cebotari, în cadrul conferinței de lansare a proiectului „Ajutor pentru copiii cu tulburări de spectru autist și alte tulburări genetice în Republica Moldova, 2018-2021”, implementat de A.O. „ADRA Moldova” și „A.O. SOS Autism”, cu sprijinul financiar al Guvernului Cehiei.

În anul 2017 în Republica Moldova au fost înregistrați oficial circa 346 de copii cu autism. La momentul actual, în țară, nu există o instituţie de stat specializată în prestarea serviciilor medico-sociale pentru persoanele cu TSA, astfel fiind limitat accesul la servicii de reabilitare medico-psiho-socială.

„ În cadrul acestor centre, va fi oferit suport specializat copiilor și tinerilor adulți în realizarea maximă a potenţialului său de dezvoltare fizică, cognitivă, socio-afectivă, comunicativă, a capacităţii de adaptare, prin acordarea serviciilor de sănătate mintală, corecţie logopedică, kinetoterapie, servicii psiho-pedagogice, psihologice. La fel,  salutăm implicarea partenerilor de dezvoltare și odată cu lansarea proiectului vor contribui la  dezvoltarea și acordarea serviciilor pentru persoanele care suferă de tulburări de spectru autist”, a declarat Svetlana Cebotari.

La rândul său, ambasadorul Republiciii Cehe în țara noastră, Zdeněk Krejčí a menționat că prin intermediul Agenției Cehe pentru Dezvoltare, au lansat proiectul pentru a îmbunătăți serviciile de îngrijire medicală, educaționale și profesionale pentru persoanele care suferă de autism.

Astfel, pe parcursul a trei ani, în cadrul proiectului urmează să fie formați profesional în domeniul medical, educațional și profesional cel puțin 365 de profesioniști (130 psihiatri, 150 medici de familie, 30 neurologi, 50 pediatri, 5 geneticieni) în diagnosticul autismului și servicii de sănătate pentru autism.

La fel, vor fi instruiți 250 de profesioniști psihopedagogi, psihologi, profesioniști în autism și tulburări genetice.

De asemenea, instituțiile publice vor fi sprijinite pentru a dezvolta servicii educaționale, profesionale și medicale pentru copiii cu autism și tulburări genetice.

În lume, circa 1 copil din 68 se naște cu autism, iar 13% anual este rata de creștere a numărului de copii cu autism. Tulburările de spectru autist (autism) reprezintă un grup de tulburări de dezvoltare psihologică profundă a copilului, caracterizate printr-o deteriorare calitativă  severă în interacţiune socială reciprocă, comunicare și comportament.

Foto: Poză simbol/Adevarul.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.