12:14:33 25.04.2024
Stiri

Cât datorează R. Moldova creditorilor străini? Vezi sursa de VENIT la buget care a depășit de O MIE DE ORI prognozele

Economie 02.08.2015 14:59 Vizualizări1580 Autor: Stela Mihailovici
Cât datorează R. Moldova creditorilor străini? Vezi sursa de VENIT la buget care a depășit de O MIE DE ORI prognozele


În primele șase luni ale anului curent, la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă totală de 20,7 miliarde de lei, mai puțin decât s-a prognozat, dar cu zece la sută mai mult față de perioada similară a anului trecut, arată raportul Ministerului Finanțelor. Peste 58% din venituri au fost accumulate de Serviciul Fiscal de Stat, iar 34% au revenit Serviciului Vamal.

Impozitele pe venit au adus în buget 2,8 miliarde de lei, cu 166 de milioane de lei mai mult decât s-a pronozat și cu 17% mai mult decât în primul semestru al anului trecut.

Din impozitele pe proprietate s-au acumulat 215 milioane de lei, iar încasările din taxa pe valoare adăugată (TVA) au constituit 6,3 miliarde de lei, mai puțin decât s-au așteptat autoritățile, dar mai mult cu zece la sută decât anul trecut. Acumulările mici din TVA au fost influențate de reducerea volumului importurilor.

Mai mici au fost și veniturile din accize – 1,6 miliarde de lei, Ministerul Finanțelor motivând că a influențat reducerea importurilor autoturismelor.

Încasările din taxele rutiere au constituit 305,8 mililioane de lei, cu 56 de milioane de lei mai mult faţă de primul semestru al anului 2014, dar mai puțin cu 11 milioane decât nivelul prognozat.

Un element care a uimit în raportul Ministerului Finanțelor au fost veniturile acumulate la buget din diferențele de curs valutar. Deși au fost prognozate acumulări de o sută de mii de lei pe tot parcursul anului 2015, doar în primele șase luni veniturile au fost de 127,5 milioane de lei, adică de 1 275 de ori mai mult decât s-au așteptat autoritățile. În perioada similară a anului trecut se acumulase din diferențele de curs de schimb al surselor valutare 64 de milioane de lei la buget.

Ministerul Finanțelor mai anunță că de la începutul anului curent au fost debursate granturi acordate de donatorii externi şi investitorii autohtoni în sumă de 816 milioane de lei. De la Guvernul SUA am primit 455 milioane de lei lei, Comisia Europeană a oferit 126,9 milioane de lei, iar Banca Mondială – 71 milioane de lei.

La situația din 30 iunie 2015, soldul datoriei de stat externe a constituit 1,29 miliarde de dolari, înregistrându-se o micșorare comparativ cu începutul anului, cu 15,5 milioane de dolari. Pentru deservirea datoriei de stat externe au fost utilizate mijloace băneşti în sumă de 407 milioane de lei, dintre care 115,9 milioane de lei au fost pentru serviciul datoriei de stat externe, iar 291,2 milioane de lei – pentru rambursarea sumei principale.

Același raport mai arată că, în primul semestru al anului curent, cheltuielile bugetului au fost de 21,4 miliarde de lei, iar deficitul bugetar a ajuns la 673 de milioane de lei. Asta se datorează în special finanțărilor mai mici venite din surse externe.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md