Oraşul Bandar Mahshahr din sud-estul Iranului, cu o populaţie de până la 150.000 de locuitori, era joi un adevărat cuptor, transmite Agerpres. Temperatura reală era de aproximativ 45 de grade, dar adăugând umiditatea extremă şi absenţa vântului, meteorologii au fost în măsură să determine că temperatura resimţită de corpul uman depăşea 70 de grade Celsius.

Situat în apropierea Golfului Persic, unde apa poate ajunge la 32 de grade, oraşul Bandar Mahshahr suferă de unul dintre cele mai înalte niveluri de umiditate din lume atunci când vântul aduce pe uscat aer încărcat cu vapori de apă. Valorile extreme de temperatură din această săptămână din Iran s-au înregistrat în contextul în care o arşiţă cumplită a cuprins întreaga regiune a Orientului Mijlociu.

Deşi nu există înregistrări oficiale, 81 de grade Celsius este cel mai ridicat indice de căldură atins vreodată. Acesta a fost observat în Dhahran, Arabia Saudită, la 8 iulie 2003, potrivit înregistrărilor păstrate de istoricul meteo Christopher Burt.