Un nou pretor în sectorul Ciocana al capitalei

În sectorul Ciocana al capitalei a fost numit un nou pretor. Este vorba despre Sinilga Școlnic, care până în prezent deținut funcția de secretar al preturii.

Decizia survine după ce vineri, primarul general interimar, Ruslan Codreanu, a semnat o dispoziție privind eliberarea din funcție a fostului pretor, Galina Bostan.

Întrebat astăzi de jurnaliști de ce a fost demis fostul pretor, Ruslan Codreanu a explicat că „Galina Bostan fost demisă conform cadrului legal”.

„Funcțiile de pretor sunt de demnitate publică și sunt persoanele de încredere a conducerii Primăriei. Anterior, doamna a fost demisă în calitate de funcționar public. Era o situație când doi pretori erau de demnitate publică, iar trei – funcționari publici sau invers. Eu am transferat toți pretorii și vicepretorii pe poziție de demnitate publică”, a declarat acesta.

Totodată, Ruslan Codreanu a făcut referire și la multiplele plângeri venite din partea chișinăuienilor din sectorul Ciocana și la raportul privind situația gheretelor în acest sector.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.