(foto) Zeci de moldoveni blocați pe aeroportul din Londra. Zborul spre Chișinău a fost reținut pentru mai bine de 16 ore

collage

Zeci de moldoveni au așteptat mai bine de 16 ore să zboare spre casă. Pasagerii cursei Londra-Chișinău au stat toată noaptea în aeroport și au dormit pe scaune și mese. Reprezentanții companiei AirMoldova care operează zborul susțin că asta s-a întâmplat din cauza unei defecțiuni tehnice la aeronavă, scrie protv.md. 

Contactați la telefon, responsabilii de la AirMoldova au spus ca zborul se reține din cauza unei defecțiuni tehnice la aeronavă, dar și din cauza unei greve care a avut loc ieri în aeroportul din Luton.

 

„Pasagerii nu au fost cazați, pentru că nu am avut unde să-i cazăm. Erau încă vreo 18 curse anulate pe aeroportul din Londra și în hotelurile cu care noi lucram nu mai erau locuri. Totul era pur și simplu ocupat. Pasagerii au primit aseară și azi dimineață tichete de masă, care costă în jur de 17 lire”, a spus purtătorul de cuvânt AirMoldova, Mihaela Camerzan Josan.

„Mă aflu la moment la aeroportul Stansted din Londra împreună cu alți 120 pasageri ai companiei Air Moldova. Deja de 16 ore suntem în aeroport. Iar compania Air Moldova refuză să ne ajute în vreun fel. Familii cu copii mici au dormit pe genți în sala de așteptare (unde se face check în), după ce ne-au alungat de la boarding. Nu ni s-a oferit cazare și am stat toată noaptea pe scaune și pe podea. La moment compania aeriană Air Moldova nu ne răspunde la nici un apel și tot ne spun că zborul se mai amână. La ora 2 de noapte ne-au spus că zburăm la 9 dimineața și deja de o oră așteptam”.

„E catastrofa ceea ce se întâmplă aici. Sunt vreo 10 copii mici care plâng. Aseară nu aveau nici mâncare pentru ei, nimic. Sunt aproximativ 120 de pasageri. Stăm de ieri de la ora 17:00. Am achitat pentru bilet 250 de euro. Am dormit pe podea”.

1 2 3 4 5 6 8

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente