O tânără din Moldova ar putea fi angajată full-time în cadrul campaniei alegerilor parlamentare europene

31721078_1533059921904718_r

Valeria Bortă este o tânără din Moldova care face parte din mișcarea pan-europeană Volt Europa – o mișcare care vrea să protejeze și să dezvolte trăsăturile bune ale UE și ale identității de european, prin intermediul organizării comunităților din țările europene. Mai nou, aceasta are scopul de a institui partide politice din diferite țări europene pentru a candida la alegerile Parlamentului European din 2019.

În acest scop, tinerii și-au propus să facă o campanie electorală, iar pentru asta vor să angajeze patru membri în regim full-time, care vor lucra asupra acesteia. Printre cele patru persoane selectate este și Valeria Bortă, tânăra are 21 de ani și este originară din Republica Moldova. Ea a fost aleasă pentru funcția de coordonator de echipă. Conform organizatorilor, tânăra are o experiență în organizarea comunității și de-a lungul timpului a asigurat ca Volt să funcționeze corect.

fsh

Tânăra mișcare politică, spre deosebire de alte partide tradiționale va fi finanțată de suporteri prin crowdfunding. Până la momentul de față au reușit să strângă în jur de 21 de mii de euro, pentru a atinge scopul final tinerii au nevoie de 72 de mii de euro.

Valeria este o tânără activă, aceasta este studentă în anul 3 la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București. Recent, tânăra a fost acceptată să urmeze cursul online Leadership, Organizing and Action, de la Harvard, predat de Marshall Ganz.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente