Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Mardare mulțumește celor care îl…

Mardare mulțumește celor care îl ajută să lupte cu cancerul: „Eu nu credeam că există atâta dragoste în jur”

Foto: Facebook/Viorel Mardare

Peste 80 de mii de euro. Atâți bani au fost colectați într-o singură zi pentru susținerea regizorului Viorel Mardare, care a fost diagnosticat cu cancer.

Peste două mii de persoane au donat pentru tratamentul talentatului regizor în vârstă de 36 de ani, care este autorul mai multor producții video, care au făcut Moldova cunoscută și peste hotarele ei.

„EU NU CREDEAM CĂ EXISTĂ ATÂTA DRAGOSTE ÎN JUR. Poate Bojica mi-a trimis năpasta asta ca să holbez oleacă ochii. Și să vă văd pe toți așa: frumoși, cu suflet mare. Și să vă mulțumesc din suflet pentru toate, tuturor. Sau poate Bojica a greșit destinatarul, o simplă eroare birocratică în ceruri. Despre erori am să vă povestesc când prind oleacă la puteri. Poate luni. Acum însă am rămas fără cuvinte. Mă duc să adun cuvintele. Mă închin în fața voastră — dar așa, tare puțin, cât să nu mă doară bubele. Vă mulțumesc”, a scris Mardare pe pagina sa de Facebook.

Boala i-a afectat rinichii, plămânii și ficatul, iar pentru tratament Viorel are nevoie de peste 100 de mii de euro.

Pentru donații onlie, accesați următorul link: https://www.gofundme.com/viorel-must-go-on

Donațiile fizice pot fi făcute la sediul Atelier S. Prodan (or. Chișinău, str. Kogălniceanu, 25, ap.1). Informații suplimentare privind donațiile fizice: +373 79900100 (Alexandrina) sau +373 79999833 (Ghenadie).

Foto: Facebook/Viorel Mardare