Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ Imagini de la „tabăra…

FOTO Imagini de la „tabăra groazei”. Condițiile în care erau cazați copiii

Pe crivaturi vechi, fără picioare, și amplasate direct pe podele. Așa dormeau copiii de la tabăra „Trandafir” de la Vadul lui Vodă, unde au fost maltratați 13 copii chiar de educatori, care erau și ei minori.

Uși jerpelite, ferestre fără draperii, blocuri sanitare insalubre și condiții minime de curățenie. Asta putem observa din imaginile foto obținute de ZdG.

„Tabăra groazei”, așa a numit-o un copil care a stat aici doar câteva zile, dar și-a implorat părinții să-l ia acasă după doar patru zile.

Secretarul de stat în domeniul educației a efectuat o vizită de documentare la tabără. Aceasta a inspectat încăperile, bucătăria, blocurile sanitare și cabinele de duș, care s-au dovedit a fi insalubre și într-o stare deplorabilă: „Reieșind doar din aceste considerente, activitatea instituției trebuia sistată înainte de producerea incidentului din noaptea de 7 spre 8 august”.

Tabăra „Trandafir” aparține Academiei de Studii Economice, care însă a dat-o în arendă companiei „Dovi Grup”, administrată de Olga Donică. În iunie 2017, această companie a câștigat două licitații de 1,02 milioane de lei cu Direcția Învățământ Hâncești și Consiliul Raional Ialoveni pentru „achiziționarea foilor de odihnă pentru copii în sezonul estival”.

Foto: edu.gov.md
Foto: edu.gov.md
Foto: edu.gov.md