/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Pe cine și la ce se așteaptă organizatorii manifestației de pe 26 august din PMAN

09 august 2018, ora 09:08

Potrivit lui, în cadrul manifestației vor fi înaintate mai multe cerințe cele mai importante fiind validarea necondiționată a mandatului primarului ales al municipiului Chișinău, Andrei Năstase și anularea sistemului mixt de vot. „Ne așteptăm la foarte multă lume inclusiv pentru că în luna august mulți cetățeni moldoveni care lucrează peste hotare au concedii și revin acasă”, spune politicianul. Totodată, Vladimir Bolea susține că nu știe dacă ar fi cazul să se aștepte la schimbări din partea guvernanților pentru că orice schimbare pe care și-o doresc manifestanții, pentru ei este fatală.

Politicianul spune că scopul suprem al tuturor manifestațiilor este ca cetățenii să conștientizeze că adevărații stăpâni sunt oamenii. „Noi vrem ca ei să conștientizeze că li s-a încălcat un drept – în Republica Moldova s-a instaurat dictatura. Și noi acum nu mai vorbim despre lupte politice, noi vorbim direct de o luptă cu un regim dictatorial care s-a înscăunat definitiv”, spune Vladimir Bolea.

Potrivit lui, data de 20 iunie curent este ziua în care s-a instaurat oficial regimul dictatorial în Republica Moldova. „Dacă pe 26 în PMAN va fi un număr mare de oameni care conștientizează că Republica Moldova este un stat eșuat, în care instituțiile statului nu funcționează, dar îndeplinesc rolurile unor păpuși, atunci noi o să înțelegem că acești oameni își vor drepturile lor”, a spus Vladimir Bolea.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram