/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Lupte grele, pericol atomic și noi reguli de mobilizare! Oficial: 3 mari amenințări pentru Moldova

85 km din drumul național M3 Chișinău-Giurgiulești vor fi reabilitați. Cât costă lucrările și când vor fi finisate

missing
09 august 2018, ora 09:26

Printre lucrările ce urmează a fi executate sunt: reabilitarea și asfaltarea drumului, amenajarea trotuarelor, construirea stațiilor de autobuz, amenajarea și construirea unei zone de parcare și a trei sensuri giratorii, construirea unui pod, aplicarea marcajului rutier, instalarea indicatoarelor de circulație etc.

Ministrul Chiril Gaburici a menționat că este foarte important ca lucrările de reabilitare să fie efectuate în termenii stabiliți și să fie calitative. „Acest drum asigură conexiunea dintre Chișinău și Giurgiulești. De fapt, acum începem reabilitarea drumului care asigură conexiunea Chișinăului cu toate țările bazinului Mării Negre. Într-un ceas bun companiei câștigătoare! Munca abia începe. Tot sudul țării va fi cu ochii pe realizarea lucrărilor. Vă rog, să le facem calitativ și, mai ales, în termen”, a subliniat ministrul.

Directorul companiei ucrainene a dat asigurări că lucrările vor fi efectuate într-un termen mai mic decât este prevăzut în contract.

Potrivit directorului Administrației de Stat a Drumurilor, Gheorghe Curmei, condițiile contractuale sunt mai stricte, astfel încât lucrările de reparație să fie efectuate în termenii stabiliți. De asemenea, au fost stabilite penalități de întârziere, iar în cazul în care lucrările vor fi necalitative, antreprenorul va fi obligat să le remedieze din cont propriu.

Costul lucrărilor de construcție și reparație este de circa 29,3 milioane de euro. Contractul este parte a Programului din Sectorul Drumurilor, realizat cu suportul financiar al BERD. Timpul planificat pentru finalizarea lucrărilor este de 36 luni şi 12 luni pentru perioada de notificare a defecțiunilor (perioada de garanție).

Contractul este constituit din lucrările nefinalizate din cadrul altor trei contracte semnate în anii 2012 și 2014 cu compania SC Pa&Co International SRL (România), care au fost reziliate în perioada august-septembrie 2017 din cauza organizării neadecvate și a progresului lent.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram