„În spiritul parteneriatului nostru deschis și dinamic, rog respectuos implicarea Guvernului României în vederea identificării unei soluții optime pentru fluidizarea traficului”, scrie șeful Cabinetului de miniștri.
Totodată prim-ministrul, a menționat că chiar dacă recent au fost luate unele măsuri care aveau drept scop reducerea timpului de așteptare la vamă, controalele la punctele de trecere durează foarte mult.
„În ultimul timp, tot mai des parvin semnale despre aglomerația excesivă la punctele de trecere ale frontierei. Acest lucru devine și mai evident în perioada estivală, la vamă staționând numeroase autoturisme, inclusiv în care călătoresc familii cu copii minori și oamenii vârstnici”, punctează premierul.
Amintim că Pavel Filip a efectuat recent o vizită inopinată la vama Leușeni, unde a găsit nereguli, din cauza cărora timpul de așteptare în vamă creștea semnificativ. Atunci premierul a cerut demisia șefului postului vamal și șefului Poliției de Frontieră de la punctul de trecere Leușeni.
Studiul „Evaluarea coridoarelor comerciale ale Moldovei” realizat cu suportul USAID arată că „timpul total de așteptare la hotar pentru mărfurile care intră pe teritoriul României durează, în general, mult mai mult decât în toate celelalte puncte de trecere a frontierei ale UE”. Prin urmare, timpul mediu necesar pentru trecerea frontierei românești este de aproape 6 ore (380,4 minute), în timp ce în cazul unei frontiere non-române a UE este vorba de 23,8 minute.