Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Brăila, pilotul avionului de 59 de ani a decedat.

Copilotul are tot 59 de ani şi este în stare mai gravă, având politraumatisme, fracturi la bazin, mandibulă, coaste, la gleznă şi o plagă tăiată la antebraţ. Cei doi răniţi sunt în stare stabilă şi rămân în grija medicilor de la Spitalul Judeţean Brăila.

Potrivit colonelului Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, avionul este de tip Antonov 2 şi a fost închiriat de o firmă din Brăila de la o firmă din Galaţi, cei doi, pilotul şi copilotul, fiind delegaţi de societatea căreia îi aparţine aparatul de zbor.

 „Avionul s-a prăbuşit pe un teren agricol, pe o orezărie, din apropierea localităţii Stăncuţa, nu a explodat, nu a luat foc, iar când au ajuns la faţa locului pompierii s-au eliminat toate riscurile. Cei doi au ieşit din aparatul de zbor pe picioarele lor, au fost conştienţi, au cooperat cu personalul medical. Avionul a fost avariat în partea din faţă, aripi, motor, în timp ce partea din spate nu a suferit avarii, acolo fiind şi substanţa ce urma să fie împrăştiată pe câmp", a anunţat  Mediafax.

Conform sursei citate, la locul accidentului se desfăşoară o anchetă complexă, urmând a fi stabilite cauzele care au dus la prăbuşirea avionului.