Spovedanie despre curaj
Cu trei ani în urmă am hotărât să depun actele la Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova, pentru că îmi doream foarte mult să devin preot. La început mă gândeam să fiu hirotonit preot chiar din primul an de studii şi mulţi mă vedeau preot foarte curând, având o carieră în sistem destul de bună. Eram deja căsătorit, aveam doi copii, aveam studii superioare la Viena, sunt fecior de preot, cântam bine cu vocea (candidat destul de potrivit).
Fiind deja în acest sistem, mă apuca groaza când vedeam ce se întâmplă în interior şi în ce s-a transformat Biserica pe care o iubesc împreună cu clericii ei. La începutul anului 2 (octombrie 2016), m-a contactat o activistă civică din Moldova pentru a-mi propune să ies la o conferinţă de presă. De ce m-a contactat pe mine? Probabil pentru că a văzut pe Facebook şi deja îmi cunoştea atitudinea, poziţia faţă de anumite subiecte fierbinţi dar şi opinia referitor la tema conferinţei de presă. Am acceptat să ies la acea conferinţă în care am vorbit despre taxele din biserici şi despre impozitarea afacerilor bisericeşti.
După acea conferinţă am intrat în dizgraţia profesorilor de la Academie, a preoţilor care mă cunoşteau dar şi a colegilor. Eu am continuat studiile, deşi nu tare des mergeam la facultate (statutul îmi permitea, pentru că eram la „frecvenţă liberă”, şi asta pentru că aveam doi copii şi lucram peste hotare).
În semestrul doi deja participarea mea la acea conferinţă de presă s-a uitat, iar conducerea academiei demonstra un respect deosebit pentru mine. Mi se solicita părerea referitor la diferite evenimente organizate de academie sau chiar decanul mă întreba ce program ar putea face pentru studenţi în „Săptămâna Tineretului Ortodox”, făcând referire la experienţa pe care o am.
Tot în anul 2 de studii, în mai 2017, am participat la Marşul de solidaritate cu persoanele LGBT ‘Fără frică”. De ce am participat am spus-o în diferite interviuri, cred că este deja evident şi clar (nu mă mai repet). Astea sunt convingerile mele şi această atitudine consider că trebuie să o aibă toţi creştinii. După acest marş viaţa mea s-a schimbat, iar pentru clericii din Moldova am devenit dintr-un candidat foarte bun la hirotonie, un duşman al Bisericii.
Peste 12 zile, adică pe 27 mai 2017, am hotărât să lansez vloggul Ortodoxia – „pentru că aşa trebuie”. După primul episod tematic în care am vorbit iar despre taxe şi am criticat activitatea Mitropoliei şi a secretarului Vadim Cheibaş, a venit şi un ordin de exmatriculare fals, ca şi cum ar fi din februarie 2017 şi nu unul semnat în ziua în care a apărut videoul despre taxe.
Atunci, deşi m-au contactat zeci de jurnalişti şi mă chemau pe la diferite emisiuni să comentez decizia Academiei, eu am refuzat, pentru că nu un scandal era ceea ce îmi doream. Tot în aceeaşi zi, seara târziu, după ce aproape toată presa din ţară a vorbit despre mine şi exmatricularea mea, prorectorul Academiei, întâi a mers să mă cerceteze la parohia din care făceam parte, apoi m-a contactat prin intermediul preotului paroh. Pe la ora 23:00 ne-am întâlnit la staţia PECO de la ieşirea din oraş. Am discutat destul de mult. El şi-a arătat profundul regret de semnarea exmatriculării false şi mi-a explicat cine şi cum l-a presat să o facă. M-a asigurat că pot veni la studii mai departe. Eu i-am mulţumit pentru sinceritate şi îl respect pentru spovedania sa. A însemnat enorm pentru mine. De asemenea împreună cu alt cleric care era prezent la acea discuţie, încercau să mă convingă să mă dezic de vlog. Eu le-am dat de înţeles că nu o voi face, însă voi încerca să mă axez mai mult pe teme catehetice.
Tot în acea săptămână, el m-a telefonat să-mi spună că a fost în vizită la mitropolitul Vladmir şi el este gata să mă hirotonească preot chiar şi în următoarea duminică, însă cu anumite condiţii desigur – închid vloggul, mă liniştesc şi fac ascultare.
Eu nu m-am gândit tare mult. Am continuat vloggul, am refuzat să mă întorc la Academie şi am continuat activismul de care este nevoie în Biserica Ortodoxă din Moldova. Am continuat să fiu aşa cum mă cunoaşteţi azi, fără a-mi trăda credinţa, convingerile, fără a-L trăda pe Hristos şi Evanghelia Sa.
Fiecare din noi măcar o dată în viaţă este pus în faţa unei alegeri importante – de a rămâne aşa cum este sau de a-şi trăda propriile convingeri, EUL interior.
Curajul înseamnă a te dezice de ceva important, riscul de a pierde oportunităţi şi oameni apropiaţi. Nu fiecare poate să aibă curaj, însă fiecare are nevoie de exemple de curaj!
Ion ANDRONACHE
