03:48:57 20.04.2024
Stiri

SECRETE pe care Primele Doamne ale Statelor Unite au încercat să le țină ascunse

Monden 01.08.2018 20:30 Vizualizări1866 Autor: Ziarul National
SECRETE pe care Primele Doamne ale Statelor Unite au încercat să le țină ascunse sursa: elle.ro


Deși familiile prezidențiale ale Americii sunt mereu ținute sub strictă observație, nici măcar Casa Albă nu a fost scutită de scandaluri mediatice – mai ales în ultimul timp.

Chiar dacă Melania Trump este, la momentul actual, cea mai discutată Primă Doamnă a Statelor Unite din istorie, chiar și cele mai iubite au trebuit să țină secrete departe de ochii presei, pentru a nu compromite cariera soților lor.

1. Jackie Kennedy era fumătoare înrăită



Contrar așteptărilor, aceasta nu fuma mult mai mult decât alte femei de vârsta ei în acea perioadă, dar, având statutul de Primă Doamnă a Statelor Unite ale Americii, nu putea fi văzută în public fumând, deoarece publicul nu accepta un astfel de gest venit chiar de la Casa Albă.

2. Mary Todd Lincoln era dependentă de… cumpărături



Soția lui Abraham Lincoln venea dintr-o familie destul de bogată și, deci, și pretențiile acesteia erau mult mai ridicate. Asta explică de ce, atunci când s-au mutat la Casa Albă, Mary a decis să redecoreze întreaga casă după bunul ei plac, folosind banii statului și obișnuia să folosească bani guvernamentali pentru a-și plăti hainele scumpe. Ea chiar îi ruga pe Republicani să plătească pentru datoriile ei, spunând că totul face parte dintr-o aparență ce trebuie menținută în fața cetățenilor.

3. Nancy Reagan era pasionată de astrologie



Prima doamnă Nancy Reagan a fost întotdeauna mâna dreaptă a Președintelui Ronald, chiar dacă ea se baza pe niște metode mai puțin tradiționale pentru a lua decizii. După ce soțul acesteia a fost amenințat cu moartea, Nancy a angajat un astrolog pentru a o ajuta să treacă peste, iar, mai apoi, obișnuia să se ghideze și să ia decizii în funcție de stele. Atunci când presa a aflat, un întreg scandal s-a iscat, iar echipa prezidențială a fost nevoită să nege orice fel de legătură a Primei Doamne cu astrologia.

4. Florence Harding nu s-a supus Prohibiției



Pe vremea în care alcoolul era interzis în Statele Unite, nu doar că Florence a închis ochii, ci chiar obișnuia să prepare băuturi alcoolice sau să servească whisky sau scotch la evenimentele organizate de soțul ei.

5. Edith Wilson a condus, de fapt, țara



Pentru o scurtă perioadă de timp, Edith Wilson s-a văzut nevoită să preia locul soțului ei, în mod neoficial. În 1919, când Președintele Wilson a suferit un infarct, Prima Doamnă a trebuit să se asigure că lucrurile continuă să decurgă la fel de bine ca înainte. Chiar dacă președintele se sfătuia cu aceasta și chiar era o figură deseori prezentă în întâlnirile din Biroul Oval, Edith a dus totul la extrem atunci când a interzis oricui să intre în dormitorul Lincoln, acolo unde șeful de stat se recupera.

6. Helen Herron „Nellie” a suferit un accident vascular cerebral și nu a mai putut vorbi



În primăvara lui 1909, atunci când Prima Doamnă a Americii și-a anulat toate aparițiile publice, publicul și-a dat seama că ceva este în neregulă cu aceasta, deși nu s-a aflat decât mai târziu de tragedia pe care o suferise. Nellie a avut norocul ca surorile ei să îi fie aproape și să o învețe să vorbească din nou, pentru a reuși să își reia activitățile de Primă Doamnă.

7. Betty Ford era alcoolică



Pe vremea când Gerald Ford candida pentru rolul de Președinte al Americii, soția lui deja avea dificultăți în a se face plăcută, dat fiind faptul că aceasta era divorțată. Mai apoi, după mandatul lui Ford, Betty s-a internat într-un centru de reabilitare din cauza dependenței sale de alcool și pastile de durere. Ea a scris în memoriile sale că nu a devenit dependentă cu adevărat decât după ce soțul ei și-a terminat cea de-a doua campanie electorală, iar, după viața la Casa Albă, a devenit o activistă convinsă, împotriva alcoolului și a puterii lui asupra femeilor.

8. Eleanor Roosevelt avea orientări sexuale non-tradiționale



Deși nu este un lucru sigur, se pare că, din cauza presiunii Casei Albe, aceasta a devenit foarte apropiată de un grup de jurnaliste susținătoare ale lui Roosevelt. Lorena Hickock este un nume ce se regăsea frecvent pe scrisorile primite de Prima Doamnă la Casa Albă. Se pare că acestea s-au cunoscut în grupul respectiv și, cu timpul, au devenit extrem de apropiate. Atât de apropiate încât scrisorile au devenit din ce în ce mai intime, folosind expresii precum „Ai ajuns să fii o parte așa mare a vieții mele, încât atunci când nu ești în jur, mă simt pierdută, chiar dacă sunt extrem de ocupată.”

Sursa: elle.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md