Modificarea Constituției în sensul introducerii vectorului european va fi examinată în mandatul actualului legislativ, în sesiunea de toamnă-iarnă, a comunicat președintele Parlamentului de la Chișinau, Andrian Candu, în cadrul unei conferințe de bilanț al sesiunii de primăvară-vară, informează agenția IPN.
„Sper foarte mult că discuțiile și consultările pe care le vom avea cu opoziția pro-europeană din Parlamentul Republicii Moldova, aici mă refer la două partide, PLDM și PL, vor avea succes și se vor găsi voturile necesare pentru a modifica Constituția, în așa fel încât să ne apropiem cât mai repede și cât mai bine de UE”, a spus Andrian Candu.
Președintele Parlamentului a mai spus că în a doua jumătate a lunii septembrie Comisia juridică, numiri și imunități va trebui să prezinte constatările legate de invalidarea alegerilor locale din Chișinău, câștigate de liderul PPDA, Andrei Năstase, și recomandările care se impun pentru a schimba în viitor legislația în acest sens.
Sesiunea de toamnă-iarnă va începe pe 3 septembrie.