Nume
Parola
Vizualizări: 3564
Uniunea Europeană interesată de activitățile din Regiunea de Dezvoltare Sud
Cimişlia, 17 Martie 2015 — La începutul anului 2014, Agenția de Dezvoltare Regională Sud cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) au inițiat procesul participativ de elaborare a Programului Regional Sectorial (PRS) în domeniul infrastructurii Drumurilor regionale și locale pentru Regiunea de Dezvoltare Sud (RDS).
Astăzi, 17 martie 2015, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, reprezentantul Delegației Uniunii Europene în Moldova, Cancelaria de Stat, la fel și reprezentanți ai autorităților publice locale (APL) din RDS, membrii grupului de lucru regional sectorial, S.A. ”Drumuri”, experți și consultanți GIZ, specialiști de la Agenția de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) s-au întrunit în cadrul ședinței de consultare publică, pentru a discuta pe marginea documentului, care urmează a fi aprobat de către Consiliul Regional Sud în cadrul ședinței ordinare din 26 martie curent.
În deschiderea ședinței de consultare publică, directorul ADR Sud, dna Maria Culeșov a menționat ”acest eveniment este foarte important pentru regiunea noastră și nu este primul de acest gen. Cu suportul GIZ am elaborat programe regionale și în domeniile de Aprovizionare cu Apă și de Canalizare și Eficiență Energetică iar astăzi urmează să îmbunătățim și documentul ce ține de infrastructura drumurilor regionale și locale. Suntem în așteptarea a cît mai multe propuneri și sugestii, ca ulterior să obținem un document calitativ pe care îl vom prezenta la ședința Consiliului Regional. De asemenea, prezența reprezentantului Uniunii Europene demonstrează că și partenerii noștri sunt interesați de documentele elaborate de noi și sper la un rezultat pozitiv în vederea finanțării acestor documente” a conchis doamna director.
Șeful Direcției politică și cooperare regională din cadrul MDRC, dnul Dorin Andros a specificat ”acest document s-a elaborat timp de un an la care Dvs ați luat parte. Obiectivul nostru este să elaborăm proiecte de calitate care vor contribui la realizarea obiectivelor și țintelor naționale. Scopul pentru 2015 este să dezvoltăm acele Concepte de Proiecte Viabile prioritare pentru toate domeniile și care nemijlocit vor duce la dezvoltarea regiunii” a menționat reprezentantul MDRC.
Reprezentantul Delegației Uniunii Europene, Henno Putnik a menționat ” proiectul Modernizarea Serviciilor Publice Locale este în derulare de mai mulți ani, iar Uniunea Europeană (UE) s-a asociat acestui proiect în anul 2013. Am decis să particip la acest eveniment deoarece componenta ce ține de drumurile regionale și locale, este finanțată de UE. Mă bucur să văd prezenți un număr atît de mare a părților interesate, ceea ce demonstrează interes și implicare. Vă urez discuții fructuoase cu rezultate bune pentru fiecare comunitate și municipalitate”, a precizat reprezentantul UE.
Specialistul ADR Sud a prezentat proiectul Programului Regional Sectorial pentru Regiunea de Dezvoltare Sud, obiectivele și structura acestuia, pe cînd experții GIZ au prezentat rolul Programului pentru dezvoltarea regională, prevederile acestuia, metodologia și coridoarele identificate pentru regiunea sud.
Participanții au intervenit cu propuneri și sugestii întru îmbunătățirea calității documentului. Toate propunerile parvenite atît în cadrul evenimentului de consultare publică cît și cele colectate de către specialiștii Agenției, urmează a fi introduse într-un tabel de divergențe și expediate experților pentru a fi incluse în documentul final.
Reamintim, consultările publice sînt o procedură - standart în elaborarea documentelor de planificare, iar Programul Regional Sectorial în domeniul infrastructurii Drumurilor regionale și locale prezentat, urmează a fi aprobat la ședința Consiliului Regional pentru Dezvoltare Sud din 26 martie curent.
Reiterăm, aceste activități au loc cu sprijinul Uniunii Europene și a Guvernului Suediei.