11:16:10 19.04.2024
Stiri

Plahotniuc ține călduță mămăliga statalității

Politică 29.07.2018 14:00 Vizualizări4128 Autor: Ziarul National
Plahotniuc ține călduță mămăliga statalității


Trustia, elegii politikoase

De la o vreme, Dodon a îndesit-o cu călătoriile pe muntele Athos. De parcă ar fi un curierpoștal sau, doamne ferește, de stupefiante sau anabolizante. De parcă nu ar funcționa Western Union sau, la urma urmei, CFM și Poșta Moldovei. El se duce la Muntele Sfânt cu aceeași centură de 2000 de dolari, cum s-ar duce la vânătoare, sau la băi, sau la căpșuni, sau la campionatul de fotbal. Deși primește salariu pentru altceva. Dacă nu-l oprim, va polua și pângări Insula Athos, după cum a poluat reședința de la Condrița transformând-o în cuibușor de nebunii pentru idolii uzați ai șoubizului rusesc și deputații scăpătați ai Dumei Ruse. El va călca fauna și flora Atonului, după cum a călcat și a băgat în sperieți mistreții din pădurea de la Condrița și satele limitrofe, practicând canibalismul pe motocicletă, împreună cu oaspeții săi amețiți de aer curat.

La Sfântul Munte nu se merge ca la Putin, săptămânal, ci doar odată în viață sau cel mult de două ori, dacă crezi că în cancelaria domnească nu s-a înregistrat prima vizită. Pe de altă parte, pretențiile noastre față de călătoriile lui Dodon ar putea fi nedrepte. Se duce și el acolo unde este primit. Iar el este primit doar în două locuri: la Kremlin, în antreu, și la Athos.

Acum stau și mă gândesc că avem prea mulți salvatori în ultima vreme, gata să se jertfească pentru poporul molotovenesc. Dodon ne salvează de eurounioniști, hrănindu-ne cu mălaiul statalității și eurasianismului, Năstase – de mafie și oligarhie, construind de zor națiunea civică molotovenească. Usatâi – de Filat (misiune îndeplinită), care, la rândul său, ne salva din răsputeri de Voronin și de comuniști, iar acum, de la distanță, Usatâi vrea să ne salveze de binomul putred de bogat. Și Plahotniuc și-a luat o misiune complicată, el ne salvează de instabilitatea psihică și ține mămăliga statalității călduță, nici să nu explodeze, nici să nu se răcească cu totul.

Al vostru landenier, neozoic, Ion Buraga


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md