Familia Ziarului de Gardă din Călineşti
Acum 14 ani, la 29 iulie 2004, a ieşit proaspătă de sub tipar prima ediţie a Ziarului de Gardă. Pe 29 iulie, dimineaţa, primul ziar de investigaţii din R. Moldova îşi aştepta primii săi cititori. A continuat să-i aştepte în fiecare zi de joi, timp de 14 ani, în chioşcuri, în oficii sau în căsuţele poştale, instalate pe la porţile gospodăriilor.
În acest an, echipa Ziarului de Gardă a mers la 160 de km distanţă de Chişinău ca să-și cunoască cititorii din s. Călineşti, raionul Făleşti, localitatea cu cei mai mulţi abonaţi ZdG din zona de nord a R. Moldova – 81 la număr. Şi cine să-i cunoască mai bine dacă nu poştaşul care străbate cu bicicleta dintr-un capăt în altul cei 2,5 km ai satului de cel puţin trei ori pe săptămână.
„Mata, tot poştaş lucrezi?”
„Valeriu Pascari are degrabă 70 de ani, dar munceşte la poştă de când era flăcău”, ne povesteşte Tamara Botnari despre colegul său de breaslă. S-a născut, a copilărit şi a învăţat în Călineşti. A făcut serviciul militar, apoi a început să lucreze în locul unui poştaş care se disponibilizase. „Aşa am şi rămas aici. Am trecut în fiecare zi pe la poarta omului, l-am văzut de mititel până a crescut mare. Sunt dintre cei care se duc şi vin de la armată şi mă întreabă: „Nea Valeri, mata tot poştaş lucrezi?”. Tot poştaş, măi” (râde). Dar dacă nu avea să-mi placă, nu aveam să lucrez atâţia ani”, ne mărturiseşte mesagerul care ştie pe de rost numele şi adresele celor 2500 de locuitori ai satului, câți sunt potrivit datelor ultimului recensământ, din 2014.
Poştaşul rămâne fidel aceleiaşi meserii de mai bine de 40 de ani. În tot acest răstimp a dus şi veşti bune – ziare, scrisori, felicitări, dar şi veşti mai proaste, cum ar fi facturile ce aşteaptă să fie plătite. Astăzi, Valeriu Pascari este şi ghidul ZdG în localitatea pe care o cunoaşte ca în palmă.
„La televizor se mai înfloreşte, da’ în gazetă se scrie adevărul”
Prima cititoare la care ajungem este Valentina Hârbu. O femeie toată numai zâmbet şi voie bună, care a început să citească ZdG încă din primii ani de la lansare. „Am auzit şi eu prin lume despre Ziarul de Gardă şi am spus că vreau să mă abonez. Am fost la poştă şi doamna mi-a spus că tocmai e perioada de abonare la gazete. Mi-o arătat lista la care să mă abonez şi i-am zis că vreau Ziarul de Gardă. Şi de atunci primim. Citesc şi eu, şi bătrâna (mama). La televizor nu se spune direct cum se scrie în gazetă. La televizor se mai înfloreşte oleacă, da’ în gazetă se scrie tot adevărul, Lumea trebuie să ştie ce se întâmplă în ţară”, ne dezvăluie Valentina motivul pentru care a ales să citească anume ZdG.
„Eu îmi imaginez că fiecare vrea să citească, vrea să ştie noutăţile din Moldova, vor să ştie problemele care ne preocupă, pentru că asta depinde şi de noi. Avem copii, sunt duşi peste hotare. Noi am fi vrut să stea şi ei poate acasă, să nu umble prin străinătate, pe când noi le creştem copiii”, ne spune Valentina, destăinuindu-ne istoria vieţii sale.
Ce să mai citim
A lucrat 33 de ani educatoare și directoare la grădiniţa din localitate, iar de când s-a pensionat este bunică, mamă şi educatoarea nepoatei sale, de 10 ani. Cei doi copii sunt plecaţi peste hotare. Fiica e plecată în Italia, feciorul a fost plecat în Israel. Acestea fiind spuse, Valentina a trecut de la dorul copiilor la veşnicia muncii la sat. Zice că deşi a trăit o viaţă în sat, şi acum tot grija unei gospodării cu păsări şi a unei grădini o mai are, şi-ar dori să citească despre toate satele din republică: ce s-a construit, ce tradiţii există, astfel încât restul localităţilor să preia ideile bune de la alte sate şi să le dezvolte la ei acasă.
Valentina spune că mai are patru prietene în mahală, două dintre care sunt abonate la acelaşi ziar. „Duminica sau în zile de sărbătoare ieşim în drum la taifasuri şi spunem: „Fetelor, iaca eu am citit asta: aista atâtea case are, atâta bogăţie”. Şi ele zic: „Şi eu am citit, şi eu am văzut” (râde)”.
Fac castele din mia pe care o primim noi pensie?
Tamara Rotari locuieşte la câteva case distanţă de prima noastră gazdă. Femeia ne spune că nici nu mai ţine minte când s-a abonat pentru prima dată la ZdG. Cert este că-i place să citească despre averile funcţionarilor publici, rubrica „Sănătate” şi „Circ în Tramvai”.
„Noi numai auzim aici o noutate şi imediat o discutăm: „Ia vezi ce s-a scris, înseamnă că aşa a fost. Unul a furat mai mult, altul a furat mai puţin. Mai ales casele astea care le arată, acareturile astea cu etaje. Cred că din mia asta pe care o primim noi pensie nu faci aşa averi. Da poate alt om nu are nici ce mânca. Oare chiar aşa să fie viaţa, chiar aşa trebuie să fie? Cineva să fie mai presus decât altcineva?”, se întreabă dezamăgită Tamara.
Cele două vecine trec în grabă drumul, deschid poarta, îşi strigă prietena şi se pun la taclale pe un divan, aproape de gura focului unui cuptoraş care ţine calzi cartofii proaspăt rumeniţi. Valentina Pricop este şi ea la pensie. A lucrat ani lungi la fermă, în colhoz, la tutun, a crescut patru copii şi a alintat şapte nepoţi.
Tamara: Mai ia seama, nu se arde în tavaua ceea?
Valentina: Am pus să se ţină cald. Dacă nu vrea să mănânce nimeni… Gata, nu mai arde.
Nu mai vrem promisiuni
Valentina Pricop enunţă agenda principală a subiectelor de la „taifasul gazetelor”: Câte nu vezi în gazeta asta! Tot e bun, da’ deam ţi-i ciudă când cineva numai din zarplată (n.r., salariu) face castele, iar tu nu ai cu ce vieţui.
Tamara: Da’ nu ca să avem, da’ să fim şi noi măcar cât de cât. Castele nu ne mai facem acum. Măcar copiii să aibă de lucru, să steie mai aproape de casă, să nu mai plece prin lume.
La scurt timp, vecinele de ziar trec şi la politică. „De când a intrat preşedintele Igor Dodon, iaca sunt doi ani, ce s-a făcut? Miliardul unde-i? Atâta lume stă în stradă, protestează, dar nu iese unul să vorbească. Lumea ceea nu a ieşit pentru că nu ar avea ce face acasă. Tu te numeşti că eşti tata ţării estea, de ce să nu ieşi să vorbeşti cu lumea? Trebuie să ieşi, că nu te ucide nimeni. Da’ de ce Dodon se duce numai spre Rusia? Într-o mahala suntem prieteni cu toţi vecinii. Şi noi trebuie să fim prieteni şi cu România şi cu Estonia şi cu Ucraina. Absolut cu toată lumea”, zice Tamara, adăugând că oamenii nu mai au nevoie de promisiunile făcute de politicieni, ci de fapte: „Să se uite şi la ăştia săraci de prin sate. Chiar dacă trăim la ţară, trebuie să cumpărăm şi noi tot de pe la piaţă”, zise Tamara. „Pensiile sunt mici, nu ne ajung, împrumutăm unul de la altul ca să putem supravieţui şi noi”, continuă Valentina Hârbu. „Moldova e mică, aşa, ca un strugure de poamă, da’ toţi ciupesc din el”, încheie Valentina Pricop, punând pe gânduri alte trei perechi de ochi.
Ziarul care e pentru mine
Poştaşul urcă pe bicicletă şi ne ghidează spre alţi cititori. Ion Pascari împlineşte în curând 80 de ani. Zice că a avut multe meserii la viaţa sa: zidar, tâmplar, dogar, dar de fiecare dată când trage o gură de aer şi i se pare că are oleacă de timp liber, ia Ziarul de Gardă şi îl citeşte din scoarţă-n scoarţă. „Eu dacă îl găsesc în cutie, acolo, apoi lepăd lucrul şi mă apuc să citesc din el. Aista ziar îi interesant pentru mine, eu nu ştiu celelalte, dacă le-aş primi pe toate, poate ar fi interesante. Dar aista-i pentru mine”, ne spune cititorul.
Bătrânul recunoaşte că este curios şi ne spune ce articole citeşte cu mai mult interes. „Mi-i interesant ce zarplată (n.r., salariu) primesc funcţionarii, despre cei care-i judecă, despre Filat, despre tot mi-i interesant, de la început până la sfârşit. Când e sărbătoare sau la amiază, când vreau să mă odihnesc, iau gazeta în mână şi după ce citesc, adorm repede”, zise el zâmbind.
Mă sfădesc cu poştaşul dacă nu mi-l aduce
La câţiva metri distanţă, îl găsim trebăluind în jurul gospodăriei pe Ivan Guzun. Are în ospeţie trei nepoţi pe care-i alintă, le povesteşte viaţa sa, aşa cum este, şi îi mai învaţă câte un cuvânt în limba română. Este abonat la ZdG de vreo patru ani. Spune că îl citeşte în continuare din două motive: „scrie drept şi este cel mai ieftin ziar de la poştă”, pe care şi-l poate permite.
„Mie toate ziarele îmi plac, dar Garda mai tare, pentru că e interesant. Principalul – spune drept. Eu mă sfădesc tare cu poştaşul dacă nu mi-l aduce joi. Ieri l-am primit şi l-am şi citit. Îl aştept în fiecare joi”.
Să se scrie şi despre ţărani
Peste câteva porţi, îl întâlnim pe apicultorul Ion Pascari. Spune că, de vreo 6 ani, este abonat la ZdG: „Noi singuri ne-am abonat pentru că ne place ziarul, cred că scrie numai adevărul. Mai aflăm câte ceva despre politicienii noştri, cum trăiesc, diferenţa faţă de noi cred că e tare mare. Casele lor cu muncă cinstită nu-s făcute, că iaca cu muncă cinstită nu pre faci aşa ceva”, explică Ion, trecând cu privirea peste cele două case construite în viaţa sa.
„La noi, mai ales prin sate, lumea trăieşte foarte greu. Nici de lucru nu prea este. Şi pensia e mică. Încearcă şi te descurcă cu 700 de lei. Ar mai trebui de scris şi cum trăiesc ţăranii, cum muncesc, unde se duc banii pentru agricultură, că la noi nu prea ajunge vreun fel de ajutor”, ne dezvăluie prisăcarul.
Cei trei bărbaţi ne-au urat să continuăm să scriem: „Cred că ar trebui să ţină linia asta care este. Să scrie adevărul, că în alte ziare nu prea găseşti aşa informaţie. Să mergeţi înainte cu sănătate tot colectivul şi să scrieţi drept tot ce trebuie de scris”.
De-a lungul celor 14 ani, familia cititorilor Ziarului de Gardă s-a extins de la un an la altul. Abonaţi din diferite localităţi ale R. Moldova ne scriu şi ne telefonează zilnic. Deseori ne declară că au mai multă încredere în ziar decât în instituţiile de stat, plătite din banii noştri. Asta ne motivează să scriem zilnic, să ajungem în casele dvs. şi, de multe ori, nu am mai vrea să plecăm de acolo, pentru că întâlnim oameni minunaţi precum sunt cei din Călineşti. Zi de zi, reporterii ZdG cunosc oameni pentru care bunăvoinţa, pacea şi liniştea sunt principalele valori în viaţă. Cunoaştem oameni care, zilnic, fac faţă şi rezistă în faţa greutăţilor. În astfel de momente te întrebi: Cum de aceşti oameni, aceste inimi nu au mişcat încă din loc R. Moldova?
