09:08:11 16.04.2024
Stiri

TRAGEDIE // Femeia care și-a ucis copilul a fost internată la Psihiatrie

Știri 27.07.2018 18:30 Vizualizări1639 Autor: Ziarul National
TRAGEDIE // Femeia care și-a ucis copilul a fost internată la Psihiatrie sursa: ciao.ro


Femeia care și-a ucis copilul a fost internată, în urmă cu patru luni, la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova. Aceasta susține că ar fi văzut diavoli.

Soțul acesteia, Cătălin Pleșa, spune că Irina, femeia în cauză, a urmat un tratament medicamentos de care s-a ținut doar o lună. Ea a renunțat la tratament din cauza neîncrederii în medici, spunând că pastilele nu o pot ajuta și a mai reclamat și că tratamentul o îngrașă.

„A fost internată la Psihiatrie acum patru luni, a fost internată 11 zile, a avut niște tratamente, a luat o lună de zile tratament, după care ar fi renunțat. A mai mers la vizite la medic și mi-a zis că vrea să vadă cum îi merge și fără medicamente. A încercat și într-adevăr dădea semne de revenire”, a povestit Cătălin Pleșa.

Soțul acesteia spune că nu cunoaște termenii medicali, dar că sigur își amintește că sunt scriși pe documentele medicale, iar acolo e specificată tulburarea psihotică.

„Nu s-a mai repetat episodul cu diavolii decât acum patru luni, când a fost dusă la Spitalul de Psihiatrie cu ambulanța însoțită de poliție. Spunea atunci de diavol, că aude voci și că vorbește cu Dumnezeu”, a mai precizat Cătălin Pleșa.

Înfiorător, dar această era confuză când a făcut nesăbuitul gest. Vorbele soției, după ce și-a sugrumat copilul, au fost pline de surprindere. Soțul povestește că era șocată de ce a făcut. „Vino repede că l-am omorât pe băiat.”

Jandarmul craiovean spune că și-a văzut copilul întins pe pat și și-a făcut manevră de resuscitare mecanică, după care a sunat la 112. Bărbatul a dat detalii și despre starea de șoc în care se afla femeia după ce a văzut ce a făcut. „Era speriată și confuză. A stat pe scaun până a venit poliția.”

Detalii despre caz:

În cursul zilei de duminică, Irina Pleșa, în vârstă de 33 de ani, împreună cu soțul ei și cei trei copii ai familiei, cu vârste cuprinse între opt ani și un an, au mers în vizită la părinții femeii, în localitatea doljeană, Unirea. Seara, la culcare, femeia s-a retras într-o cameră cu băiețelul mijlociu, în vârstă de trei ani. Pe parcursul nopții, femeia s-a trezit și și-a sugrumat fiul, după care a aprins lumina în cameră, și-a trezit soțul și i-a arătat ce a făcut.

„A povestit că l-a văzut pe diavol în pat, lângă ea și a vrut să-l omoare. A fost reținută și va fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, se va solicita și o expertiză medicală la INML București”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Magda Bădescu.

Femeia este asistent social în cadrul Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj.

Sursa: ciao.ro



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md